- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Copos: AGA a hotărât ca Lazăr să revină la prima echipă, dar dacă joacă decide doar Şumudică
Finanţatorul FC Rapid, George Copos, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că Adunarea Generală a Acţionarilor, întrunită, marţi, a decis ca mijlocaşul Costin Lazăr să revină în lotul primei echipe, dar decizia privind introducerea acestuia în teren îi revine în exclusivitate antrenorului Marius Şumudică.
"Astăzi Adunarea Generală a Acţionarilor a decis că Lazăr este o valoare a clubului şi începând de azi el face parte din nou din lotul primei echipe. El nu se va mai antrena separat, ci doar cu prima echipă. Costin Lazăr este unul dintre cei mai buni mijlocaşi centrali din România şi merită să fie în lotul Rapidului", a spus oficialul rapidist.
Revenirea la antrenamentele primei echipe nu îi garantează lui Costin Lazăr postul de titular, susţine Copos. "AGA a decis doar ca Lazăr să se antreneze cu prima echipă, atât. Decizia de azi nu garantează că Lazăr va fi titular sau nu, asta este o prostie. Dacă va juca şi când va juca decide doar Marius Şumudică. Nimeni nu poate să garanteze că Lazăr va fi în teren cu Victoria Brăneşti în afara antrenorului. La Rapid întotdeauna introducerea jucătorilor în teren a revenit în exclusivitate antrenorului şi stafului tehnic. Şi nici acum nu va fi altfel, AGA nu are astfel de atribuţii. Antrenorul Marius Şumudică şi staful său au întreaga autoritate şi responsabilitate asupra echipei trimise în teren, dar au şi întreaga autoritate şi responsabilitate a rezultatelor", a explicat acţionarul majoritar al FC Rapid.
George Copos îi pregăteşte lui Costin Lazăr o ofertă de nerefuzat pentru prelungirea contractului cu FC Rapid. "Eu discut încontinuu cu Lazăr despre prelungirea contractului. Pentru faptul că e căpitanul echipei şi pentru cei cinci ani petrecuţi la Rapid voi încerca să îi fac o ofertă de prelungire a contractului pe care să n-o poată refuza", a precizat Copos.
Mijlocaşul Costin Lazăr a refuzat în mai multe rânduri prelungirea contractului cu FC Rapid scadent în această vară, motiv pentru care antrenorul Marius Şumudică a decis, la 10 martie, să se antreneze separat de lotul primei echipe. Ultimul meci oficial disputat de Costin Lazăr în tricoul echipei Rapid a fost cel din deplasare cu Oţelul Galaţi, pierdut cu scorul de 1-0, în cadrul etapei a XX-a a Ligii I, la 5 martie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024 și Referendum București. Peste 8 milioane de români au votat / Referendumul a fost validat
-
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru a trece fiecare întrebare are nevoie de 50% +1 din voturi
-
Primăria Municipiului Bucureşti, precizări legate de referendumul local din Capitală: Mesaj pentru cei care au viză de flotant
-
Avertismentul unui oficial britanic: Rusia este „agresivă” în domeniul cibernetic şi reprezintă o ameninţare la adresa NATO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO