Copos, dispus să vândă clubul Rapid Ministerului Transporturilor
Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că este dispus să vândă, în anumite condiţii, gruparea FC Rapid Ministerului Transporturilor, însă a precizat totodată că nu ar ceda clubul unei persoane private.
Copos, dispus să vândă clubul Rapid Ministerului Transporturilor
Întrebat dacă a oferit Ministerului Transporturilor acţiuni la FC Rapid SA pentru a primi în concesiune stadionul, Copos a răspuns: "Nu se pune astfel problema, pentru că Ministerul este deja acţionar. Are o parte din AFC Rapid (n.r. - 4,76190 la sută), asociaţie care deţine peste 80 la sută din SA. Dar dacă Ministerul doreşte acţiuni la SA nu îi dau o parte, îi dau totul. Dacă vor cei de la Minister, le cedez 100 la sută din club. Totul, dar cu două condiţii. Să-mi plătească măcar 50 la sută din ivestiţiile pe care le-am făcut eu la Rapid de când am preluat clubul şi să menţină clubul măcar la jumătatea performanţelor din ultimii ani. Adică Rapidul să fie mereu în primele 30 de cluburi ale lumii".
Întrebat la cât evaluează clubul şi dacă e dispus să-l vândă în cazul în care există cumpărător, Copos a precizat că nu l-ar ceda unei persoane private. "Nu, nu cedez niciunei persoane private clubul Rapid. Am pus prea multă pasiune, am depus prea multă muncă pentru a face asta acum. Sincer, nici nu pot să evaluez clubul în momentul de faţă", a spus Copos.
El afirmă că a cheltuit până în prezent un milion de euro pentru modernizarea Stadionului Giuleşti. "Numai până acum am cheltuit un milion de euro, fără să avem nici măcar o hârtie semnată de minister. Am început şi consolidarea la tribuna I şi totul merge conform planului. Sper că vom primi în cele din urmă concesionarea, pentru că sunt oameni de înţeles la minister, oameni cu care se poate discuta", a adăugat Copos.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu a venit în Parlament cu facturile pentru zborurile private la Nisa cu o aeronavă Nordis
-
Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis, respinsă de Birourile Parlamentare Reunite
-
Trump avertizează Iranul cu privire la o „anihilare totală” în cazul unei tentative de asasinat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO