Copos: E un plan diabolic împotriva Rapidului, nu m-ar mira să fie implicat braţul lui Machiavelli

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că protestele suporterilor la adresa jucătorilor şi antrenorilor de la meciul cu Concordia fac parte dintr-un "plan diabolic" împotriva clubului, precizând că este posibil să fie implicat "braţul lung al lui Machiavelli".

Urmărește
105 afișări
Imaginea articolului Copos: E un plan diabolic împotriva Rapidului, nu m-ar mira să fie implicat braţul lui Machiavelli

George Copos (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Mă revoltă ceea ce s-a întâmplat la meciul de la Chiajna pentru că eu cred cu tărie că este vorba de un plan diabolic împotriva Rapidului. Sunt oameni care ne vor răul, care dezinformează. Cineva a creat acest plan diabolic. Nu m-ar mira să fie implicat braţul lung al lui Nicolo Machiavelli. Nu ştiu, altfel nu îmi explic cum suporterii au avut o astfel de conduită", a spus acţionarul rapidist.

Copos suspectează faptul că motivul pentru care se doreşte destabilizarea formaţiei giuleştene este lupta pentru titlu.

"Noi suntem implicaţi în lupta pentru titlu, iar acesta poate fi un motiv. Pentru că sunt lucrături din partea unui om diabolic. Poate e din partea «Brichetei», poate Satana şi-a băgat coada, însă nu înţeleg cum oameni care au fost mereu alături de echipă, care merg cu jucătorii sute şi sute de kilometri prin ploaie şi frig pot face astfel de lucruri. Totul vine de undeva", a adăugat George Copos.

Formaţia Rapid a fost învinsă, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I.

Suporterii rapidişti au cerut demisia antrenorului Răzvan Lucescu, la finalul partidei, nemulţumiţi de prestaţia jucătorilor grupării bucureştene în acest meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

Galeria prezentă la meciul de la Chiajna a scandat, de asemenea, ironic: "Să vină banii, să vină banii la băieţi" şi "Ruşine, ruşine să vă fie".

În plus, portarul Dănuţ Coman a intrat într-un conflict cu suporterii rapidişti, în minutul 83 al partidei cu Concordia Chiajna, după ce a fost înjurat în mai multe rânduri de aceştia.

Galeria rapidistă, nemulţumită de jocul echipei, a început să îl înjure pe portar, care a răspuns nervos, pentru ca în cele din urmă să aruce cu o sticlă de apă spre suporteri.

În acel moment fanii au izbucnit şi au scandat: "Afară, afară din Giuleşti" şi au adresat injurii portarului şi familiei acestuia. Până la finalul meciului, la fiecare atingere de balon, Coman a fost huiduit şi înjurat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici