- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (24.05.2012, 17:12)
- Marius Ţone ,
Copos îi cere demisia lui Ion Crăciunescu
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, cere, într-un articol postat pe blogul său personal, "demisia de onoare" a preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, pentru că patronează şi acoperă toate "nemerniciile" din arbitrajul românesc.
Urmărește
174 afișări
Copos îi cere demisia lui Ion Crăciunescu (Imagine: Bogdan Maran / Mediafax Foto)
Oficialul rapidist îl numeşte pe centralul Radu Petrescu "un nenorocit, un hoţ şi un criminal – toate acestea împotriva fotbalului", deoarece l-a eliminat eronat în partida cu Oţelul Galaţi pe fundaşul Rui Duarte, care a ratat astfel finala Cupei României.
"Nu pot trece peste absenţa din finală a unuia dintre cei mai valoroşi jucători ai noştri şi peste handicapul cu care plecăm astfel din start. Nu pot trece nici peste modul în care spectacolul fotbalistic va fi afectat, în mod cert. Iubitorii de fotbal vor să vadă în finala Cupei României cele mai bune echipe, cu cele mai bune loturi ale lor, care să ofere ceea ce au mai bun, pentru satisfacţia spectatorilor. Ei nu doresc să asiste la vendete murdare şi la răzbunări prosteşti ale unor oameni ranchiunoşi şi permanent răuvoitori. Când vin la stadion oamenii vin să vadă competiţie cinstită, nu hoţie pe faţă. Vin să vadă sportivi, nu ucigaşi ai actului sportiv. Vin să vadă profesionişti, nu oameni - fără – de – noroc (adică nenorociţi) care, printr-o nefericită întâmplare, au ajuns în locuri în care pot face cel mai mult rău cu putinţă – cum ar fi postura de arbitru - folosindu-se de puţinul cu care i-a înzestrat Cel de Sus. Concluziile mele: Radu Petrescu, arbitru de fotbal (din păcate pentru toată lumea), este un nenorocit, un hoţ şi un criminal – toate acestea împotriva fotbalului. La rândul său Ion Crăciunescu, cel care patronează şi acoperă toate aceste nemernicii, trebuie neapărat să îşi dea demisia de onoare şi să se retragă din funcţie, după tot răul pe care îl produce constant", precizează George Copos în mesajul postat înaintea disputării finalei Cupei României şi intitulat "Crăciunescu – demisia de onoare".
George Copos este de părere că la partida Rapid - Oţelul Galaţi s-a produs o "fraudă de arbitraj" şi o "situaţie aberantă" pe care nici Comisia de Disciplină a LPF nu a putut să o repare.
"La începutul lunii aprilie am postat un mesaj în care acuzam slaba prestaţie a unora dintre arbitrii români şi modul în care un derbi, respectiv Rapid – Dinamo, a fost torpilat de decizii eronate. La vremea aceea eram un pesimist, zicând «Mai rău de atât nu se poate». Acum îmi dau seama că am greşit. Se poate şi mai rău! În minutul 57 al partidei Rapid - Oţelul, aşa-zisul arbitru Radu Petrescu l-a sancţionat pe jucătorul Rui Duarte, acordându-i un al doilea cartonaş galben pentru «comportament nesportiv» şi «simulare». Implicit, jucătorul a primit cartonaşul roşu, fiind eliminat. Raportul Biroului CCA menţionează că s-a comis o eroare de arbitraj la faza respectivă. Toată lumea, mai puţin arbitrul, a văzut că jucătorul Rui Duarte nu s-a făcut vinovat nici de simulare şi nici de comportament nesportiv. Urmarea acestei imense fraude de arbitraj - căci ceea ce s-a petrecut nu se poate să fie o simplă greşeală - jucătorul este automat suspendat şi oprit să joace un meci foarte important pentru cariera sa, cel mai important meci din acest sezon, atât pentru el cât şi pentru clubul Rapid, respectiv finala Cupei României. Nici măcar Comisia de Disciplină a LPF nu a putut repara situaţia aberantă care s-a creat", menţionează Copos pe blogul său.
Formaţia Rapid a pierdut, miercuri seară, pe Arena Naţională, finala Cupei României-Timişoreana, în faţa echipei Dinamo, cu scorul de 0-1 (0-0).
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ea este Mihaela, tânăra de 23 de ani care a murit cu tatăl ei, după ce a plonjat cu mașina în apele înghețate ale râului Olt 😢
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe