Copos nu îl mai iartă pe Bozovici
Acţionarul FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că fundaşul Vladimir Bozovici, prins de un echipaj al poliţiei băut la volan miercuri noaptea, nu va mai fi iertat, urmând să fie amendat de conducerea clubului cu o sumă mare.
Copos nu îl mai iartă pe Bozovici (Imagine: Mediafax Foto)
"Gata, s-a umplut paharul. L-am iertat o dată, de două ori, de trei ori, am zis că trebuie să se acomodeze, dar nu mai merge aşa. De data asta nu îl mai iertăm. Dacă este adevărat şi l-au prins băut, nu mai există iertare pentru Bozovici. Vom discuta şi va fi amendat. Va plăti scump această ieşire", a spus Copos.
Oficialul rapidist a precizat că, în ciuda vieţii nesportive pe care o duce, gruparea giuleşteană nu va renunţa la Bozovici. "Nu vom renunţa la el. Este un jucător valoros. Dar va plăti scump de acum la fiecare pas greşit. Şi vor fi sume mari. Pentru lucruri de genul acesta nu există iertare. Până la urmă este în joc imaginea clubului. Bine acum că i-au luat carnetul. Aşa o să stea şi el mai mult pe acasă", a adăugat George Copos.
Contactat telefonic, directorul general al FC Rapid, Constatin Zotta, s-a arătat surprins de faptul că Bozovici conducea un autoturism Peugeot când a fost oprit de Poliţie, având în vedere că fundaşul a primit de la club o maşină Ford. "Acum aflu şi eu de acest incident. Dacă este aşa, este de condamnat. O să avem o discuţie cu el şi vom aplica regulamentul. De data asta nu îl mai iertăm. Va fi amendat pentru ceea ce a făcut. Mă surprinde că a fost prins la volanul unui Peugeot, pentru că de la club a primit un Ford", a spus Zotta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conform directorului general al grupării giuleştene, Vladimir Bozovici, care nu a făcut parte din lotul pentru partida cu Unirea Urziceni din cauza unei accidentări, nu a fost prezent miercuri seara la Crowne Plaza, acolo unde acţionarul George Copos şi-a sărbătorit ziua de nume alături de câţiva jucători. Copos a ciocnit un pahar de şampanie cu fotbaliştii, petrecerea încheindu-se după aproximativ 30 de minute.
Fundaşul echipei Rapid, Vladimir Bozovici a rămas fără permis de conducere şi a fost amendat în noaptea de miercuri spre joi după ce a fost prins de un echipaj al poliţiei băut la volan, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO