Copos: Răzvan Lucescu este un alt om, experienţa de la naţională l-a întărit

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că antrenorul Răzvan Lucescu, aflat la al doilea mandat la conducerea tehnică a formaţiei giuleştene, este un alt om deoarece experienţa acumulată în funcţia de selecţioner al României l-a întărit.

Urmărește
112 afișări
Imaginea articolului Copos: Răzvan Lucescu este un alt om, experienţa de la naţională l-a întărit

Copos: Răzvan Lucescu este un alt om, experienţa de la naţională l-a întărit (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Va fi o perioadă grea, multe echipe din Liga I se întăresc, dar Răzvan vine cu o experienţă mare de la naţională. Experienţa de acolo l-a întărit, este un alt om, iar pentru Rapid e un lucru fantastic să oficializăm aceste contract. Ni l-am dorit foarte mult, el este iubit de suporteri şi acum este aici. Nu avem ca obiectiv câştigarea campionatului, ci o clasare între primele locuri şi calificarea în fiecare an de contract în Liga Europa, nu în Liga Campionilor. Dar cunoscându-l pe Răzvan Lucescu, ştiu sigur că aceste obiective sunt minimale", a spus Copos.

Oficialul rapidist explicat că a negociat foarte mult cu Antonio Conceicao, dar după meciul România - Bosnia-Herţegovina şansele lui Răzvan Lucescu de a prelua funcţia de antrenor al echipei giuleştene au crescut foarte mult. "A fost greu să-l conving pe Răzvan, extrem de greu. Noi am semnat contractul pe 11 iunie şi prima oară am discutat după meciul cu Bosnia. Iar contractul în versiunea finală a fost semnat după două săptămâni. Nu era în plan venirea lui Răzvan, noi am negociat foarte mult şi cu Antonio Conceicao. Până la meciul naţionalei cu Bosnia Răzvan era o variantă doar în proporţie de 40-50 la sută. După acel meci însă mi-a spus «Contaţi pe mine». Eu aş fi dorit să semnăm un contract pe viaţă cu Răzvan Lucescu", a adăugat acţionarul majoritar al FC Rapid.

George Copos nu mai vrea să fie numit "domnul Presiune" şi afirmă că regretă şi acum decizia de a-l demite pentru o noapte pe Răzvan Lucescu în primul mandat al acestuia la Rapid. "Îmi aduc aminte de acea noapte când am vrut să îl demit pe Răzvan. Mă întorceam din Austria, eram nervos şi după un 1-1 cu FC Argeş vroiam să îl demit. Regret foarte mult acel moment. Atunci nu am fost înţelept. Dar acum, după ce am trecut de 55 de ani, sunt înţelept. Adevărul este că presiunea nu venea de la mine, ci din partea băncilor. A fost nevoie să mă împrumut la bănci, ca să asigur bugetul Rapidului, iar banca îmi cerea banii înapoi. Iar eu puteam da banii înapoi numai dacă aveam performanţă. Aşa că începând de azi trebuie să se ştie că presiunea vine din partea băncilor care vor banii înapoi. Nu mai vreau să fiu eu «domnul Presiune», băncile pun presiune", a precizat el.

Acţionarul majoritar susţine că este foarte dificil să asigure un buget de 7 milioane de euro. "Sper ca toţi cei care trebuie să ne plătească banii conform contractualor o vor face. Iar atunci şi noi vom avea o siguranţă financiară. Este foarte greu să asiguri un buget de 7 milioane de euro în condiţiile în care din 2008 moştenim datorii de 20 de milioane de euro. Dar vom face eforturi foarte mari", a spus el.

George Copos va avea o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, pentru aducerea stadionului Giuleşti - Valentin Stănescu la standardele cerute de UEFA. "Rapid a investit peste două milioane de euro în stadionul Giuleşti. Am început cu gazonul, iar apoi am consolidat tribuna I şi o parte din peluză. Iar stadionul nu este proprietatea clubului, ci a Ministerului Transporturilor. Vom avea o discuţie cu doamna ministru pentru că noi trebuie să rămânem în Giuleşti. Nu trebuie să plecăm nici pe National Arena, nici în altă parte. Aşa că trebuie să facem toate eforturile ca stadionul Giuleşti să se prezinte corespunzător pentru meciurile din Europa League şi de ce nu, poate anul viitor să putem juca acolo şi partide din Liga Campionilor. Trebuie să rămânem acolo pentru că în Giuleşti ne este locul", a mai spus Copos.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici