Copos spune că nu vrea ca Rapid să câştige meciul cu Dinamo la masa verde
"Precizez că nu doresc niciun fel de măsuri care să schimbe rezultatul meciului; ceea ce s-a jucat pe teren e bun jucat, dar cineva trebuie să răspundă de ceea ce se întâmplă în galeria dinamovistă. Nu se poate ca într-o ţară care se vrea europeană, civilizată, morală şi aşa mai departe, să existe asemenea răbufniri de ură rasială care să rămână nesancţionate", menţionează Copos.
George Copos susţinea într-un comunicat anterior că antrenorul Marian Rada trebuia să retragă echipa de pe teren la meciul cu Dinamo din sferturile de finală ale Cupei României, din cauza scandărilor rasiste ale galeriei "alb-roşii". Copos menţiona că protestul său referitor la scandările rasiste va fi trimis la LPF, la FRF, dar şi la UEFA.
Echipa Dinamo ar putea pierde la masa verde partida cu Rapid, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României, scor 4-2 pe teren, din cauza scandărilor cu caracter rasist ale fanilor dinamovişti la adresa celor rapidişti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul FRF.
Rapid solicită Comisiei de Disciplină a FRF sancţionarea FC Dinamo cu depunctarea şi suspendarea terenului propriu pentru scandările rasiste ale suporterilor alb-roşii la meciul direct din sferturile de finală ale Cupei României, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, directorul general Grigore Sichitiu.