"În ceea ce îl priveşte pe Moţi, luasem hotărârea să-l dăm din iarnă la un preţ de cinci milioane şi cinci sute de mii de euro. A venit preşedintele lui Lazio şi am fost de acord. Apoi, am făcut tot posibilul să-l luăm pe Julio Cesar şi am decis că trebuie să luăm o decizie în privinţa lui Moţi. Giovanni Becali mă teroriza cu telefoanele, că dacă află jucătorul despre ce sumă este vorba, că trebuie să mă gândesc la viitorul jucătorului. După aceea l-am adus şi pe Tamaş şi Rednic a fost cel care a decis. Lazio nu a mai fost interesată şi chestiunea cu Siena a apărut pe ultima sută de metri. Şi eu am fost surprins. Vom lua şase sute de mii pentru un împrumut pe 6 luni şi pentru trei milioane şi jumătate jucătorul va fi definitiv al lor. Plus 20 la sută dintr-un eventual transfer. Eu cred că e un preţ foarte bun. Oricum, dacă nu venea Tamaş, Moţi nu pleca", a mai spus Borcea.
În ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui FRF Mircea Sandu, care a spus că transferul lui Moţi este un pas înapoi, Borcea consideră că acţionarii dinamovişti îşi fac mai bine calculele. "Mircea Sandu vorbeşte prin prisma echipei naţionale, ca un om care nu bagă bani în echipă. Noi ne facem mai bine calculele. Iar Mitea este un pariu al nostru, este un jucător care a crescut la Dinamo şi în care noi avem mare încredere", a mai afirmat Borcea.