Corina Căprioriu, vicecampioană olimpică, eliminată în primul tur la CM de judo

Publicat: 28 08. 2013, 17:41
Actualizat: 31 03. 2020, 06:14

Corina Căprioriu a fost învinsă chiar la debutul la Campionatul Mondial, în primul tur al grupei D, de sportiva Ivelina Ilieva (Bulgaria).

La aceeaşi categorie, în grupa B, Loredana Ohâi a debutat cu o victorie împotriva ecuadoriencei Diana Villavicencio. Ohâi va lupta în turul secund cu Stefanie Tremblay (Canada).

Luni, în prima zi a CM de la Rio de Janeiro, Monica Ungureanu a fost eliminată în turul doi al categoriei 48 de kilograme, iar Carmen Bogdan în turul trei al aceleiaşi categorii.

Marţi, Andreea Chiţu s-a clasat pe locul cinci, la categoria 52 de kilograme, în timp ce Andreea Ionaş a pierdut în turul doi al aceleiaşi categorii.