Prima pagină » Sport » Cornel Dinu: Costică Ştefănescu era un tip retras de zgomotul pe care îl făcea fotbalul

Cornel Dinu: Costică Ştefănescu era un tip retras de zgomotul pe care îl făcea fotbalul

Fostul internaţional Cornel Dinu a declarat că fostul căpitan al Universităţii Craiova, Costică Ştefănescu, decedat marţi, era un tip retras de zgomotul pe care îl făcea fotbalul.
Cornel Dinu: Costică Ştefănescu era un tip retras de zgomotul pe care îl făcea fotbalul
Traian Terzian
20 aug. 2013, 21:34, Sport

„E greu de comentat. E un lucru dureros. Ştiu că era bolnav şi este ciudat şi mă pune pe gânduri că un om ca el, o persoană puternică, a ales o asemenea cale. Era un prieten extraordinar, o persoană onestă. Poate şi el face parte din categoria celor pe care lumea i-a uitat, iar fără voia lui a fost forţat să se retragă din fenomen. Costică Ştefănescu era un tip retras de zgomotul pe care îl făcea fotbalul”, a spus Dinu, informează www.prosport.ro.

Costică Ştefănescu a încetat din viaţă, marţi seară, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 5 al Spitalului Militar din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, la 112 a fost primit, la ora 18.20, un apel prin care s-a semnalat că fosta glorie a Universităţii Craiova şi a echipei naţionale s-a aruncat de la etaj.

Costică Ştefănescu suferea de o boală incurabilă.