Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani: Alin Bordeanu şi Alin Bejan conduc echipa cu Timişoara

Preşedintele echipei de fotbal FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat, duminică seară, că Leo Grozavu este prima opţiune pentru postul de antrenor, dar că deocamdată de echipă se ocupă Alin Bordeanu şi Alin Bejan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

„Prima noastră opţiune e Leo Grozavu. Suntem în discuţii, dar el este sub contract la Gaz Metan Mediaş. Mai avem şi alte variante. Nu am luat încă o decizie. Alin Bordeanu şi Alin Bejan conduc echipa cu Timişoara. Am discutat şi cu jucătorii, am fost la antrenamente. Nu se pune problema de atitudine la acest joc. Sunt sigur că vor da totul, important este să şi poată“, a spus Cornel Şfaiţer.

Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că au fost antrenori care s-au autopropus: „Sunt antrenori care vor să antreneze în Liga I şi nu se pune problema financiară. Sunt mulţi antrenori care s-au autopropus, inclusiv străini. Din Portugalia, Spania. Sunt mulţi cu licenţa Pro. Sunt foarte puţini antrenori care să se implice de la 8 dimineaţa şi până la 8 seara. Sunt antrenori care vor să vină la serviciu trei ore!”.

FC Botoşani ocupă locul 6 în play-out-ul Ligii 1 de fotbal, cu 17 puncte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici