Cornelia Deiac, locul şapte în finală la săritura în lungime

Sportiva Cornelia Deiac s-a clasat, duminică, pe locul şapte în finala probei de săritură în lungime, la Campionatele Europene de atletism în sală, de la Paris.

Urmărește
4 afișări

Deiac a debutat cu o ratare în finala la lungime, reuşind apoi o săritură de 6.45 metri. A treia a fost din noua ratată, iar a patra mai slabă, 6.18 metri, pentru ca a cincea să măsoare 6.37 metri, iar ultima să fie o altă ratare.

Atleta română s-a clasat pe locul 7, din opt participante, finala fiind câştigată de rusoaica Daria Klişina, cu o performanţă de 6.80 metri.

Tot duminică, în finala probei de 3.000 de metri, Roxana Bârcă s-a clasat pe locul zece.

România va încheia participarea la CE de la Paris în finala de la triplusalt, cu Marian Oprea favorit la o medalie.

Cea mai bună clasare până în prezent îi aparţine Cristinei Bujin, care a ocupat locul cinci, sâmbătă, în finală la triplusalt.

La CE de sală de la Paris, România a deplasat o delegaţie formată din 16 sportivi. Obiectivul trasat de FR Atletism este de obţinere a unei medalii, plus clasarea altor doi-trei sportivi în primele opt locuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici