Corpodean, egalul lui Rainea doar pe hârtie
Arbitrul Sorin Corpodean a condus, duminică, la Braşov, meciul cu numărul 267 în prima ligă şi l-a egalat pe Nicolae Rainea în clasamentul cavalerilor fluierului cu cele mai multe meciuri în Liga I, însă carierele celor doi au avut trasee diametral opuse.

Corpodean, egalul lui Rainea doar pe hârtie (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)
Cariera lui Corpodean începe în 1990, iar după cinci ani este promovat în Divizia A, actuala Ligă I. În prima ligă a debutat în sezonul 1994-1995, pe 8 aprilie 1995, în partida Ceahlăul Piatra Neamţ - Farul Constanţa, încheiată cu victoria echipei gazdă, cu scorul de 2-1.
La doi ani după debutul în primul eşalon, Corpodean primeşte ecusonul FIFA, iar în 2001 este promovat de UEFA în First Class, antecamera celei mai inalte grupe valorice a forului european la acea vreme. Din anul 2001, scandalurile se succed în cariera lui Sorin Corpodean, care devine "omul negru" al arbitrajului românesc.
În sezonul 2001-2002, Corpodean a comis mai multe erori care au decis soarta unor partide, şi a început să fie considerat un arbitru al echipelor din "cooperativă". Cel mai mare scandal din acel sezon s-a produs la partida FC Braşov - Rapid, scor 1-0, disputată la 18 noiembrie 2001, în etapa a 13-a. În minutele de prelungire, jucătorii de la Rapid au solicitat penalti, dar Sorin Corpodean a lăsat jocul să continue. Fotbaliştii echipei oaspete au protestat şi l-au înconjurat pe Corpodean. În cele din urmă, la îndemnul principalului acţionar al clubului, George Copos, antrenorul de atunci al Rapidului, Viorel Hizo, a scos echipa din teren. Comisia Centrală a Arbitrilor nu l-a suspendat pe Sorin Corpodean, pentru că observatorul acelei partide, Mircea Neşu, a notat cu 8 prestaţia arbitrului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Viktor Orban vrea ca UE, urmând exemplul SUA, să intre în negocieri directe cu Rusia cu privire la războiul din Ucraina
-
Zelenski spune că e foarte important ca Ucraina să fie auzită, după disputa din Biroul Oval
-
Ce spune Călin Georgescu despre Zelenski şi incidentul de la Casa Albă: poziţia lui este cel puţin ciudată din punctul de vedere al demnităţii
O altă partidă cu "cântec" s-a disputat la 26 octombrie 2002: Astra Ploieşti - FC Naţional, scor 3-2, în care oaspeţii au solicitat două penalti-uri, neacordate de arbitru, în timp ce observatorul partidei, actualul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, l-a notat cu 7 pe Corpodean. La finalul acelei partide, preşedintele de atunci al grupării "bancare", Gino Iorgulescu, afirma: "Este cel mai mare jaf din fotbalul românesc".
La aproape un an după scandalul de la Braşov, UEFA l-a delegat pe Corpodean la primul şi, totodată, ultimul său meci în Liga Campionilor: Auxerre - Borussia Dortmund 1-0.
La 11 noiembrie 2003, patronul echipei CFR Cluj, pe atunci în liga a II-a, Arpad Paszkany, afirma, la finalul partidei ACU Arad - CFR Cluj: "Ne-am săturat să fim furaţi de mafia arbitrilor. Corpodean a făcut jaf cu ACU Arad. Arbitrii, probabil, că aşteaptă ceva de la noi. Dacă aş băga 90 la sută din arbitri într-un sac şi aş da în el, n-aş lovi pe nimeni nevinovat. Ei sunt viruşii care pot defecta orice sistem".
Anul 2003 avea să fie decisiv pentru cariera internaţională a cavalerului fluierului din Alba Iulia. Pe 16 ianuarie, UEFA a decis retrogradarea lui Corpodean în Second Class. În afara partidei din Liga Campionilor, în palmaresul lui Corpodean mai figurează şi câteva meciuri inter-ţări, printre care Belarus - Armenia (scor 2-1, la 11 octombrie 2000), Luxemburg - Elveţia (0-3, 5 septembrie 2001), Lituania - Islanda (0-3, 11 octombrie 2003), Malta - Islanda (0-0, 9 octombrie 2004), Franţa - Insulele Feroe (5-0, 11 octombrie 2006).
La jumătatea aceluiaşi an 2003, imediat după ce a fost numit preşedinte al Comisie Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu a dezvăluit un episod despre Sorin Corpodean: "Mi-a solicitat o discuţie între patru ochi. Atunci mi-a spus în ce combinaţii a fost băgat şi că vrea să fie reabilitat. Am decis să-i acord încă o şansă", a spus atunci Crăciunescu, care a lăsat să se înţeleagă faptul că Sorin Corpodean a fost implicat în jocuri de culise.
Fostul preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, a solicitat UEFA, la 13 august 2004, schimbarea lui Sorin Corpodean de la partida Legia Varşovia - Dinamo Tbilisi, din Cupa UEFA, pe motiv că nu este în formă, după ce arbitrul arbitrase pro-Dinamo.
La 17 august 2005, acelaşi Ion Crăciunescu l-a retrogradat pe Sorin Corpodean în lotul divizionar B, din cauză că arbitrul nu a acordat penalti în favoarea echipei Sportul Studenţesc, într-un meci cu Farul, la Constanţa, scor 1-1. În acelaşi an, UEFA l-a retrogradat a doua oară pe Sorin Corpodean, care, din Second Class, a ajuns în penultima grupă valorică.
Un an mai târziu, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a acuzat că i-a dat mită 5.000 de euro doar pentru a arbitra corect Steaua. "Corpodean rămâne un hoţ, un nenorocit şi un jăpcar. Chiar eu i-am dat 5.000 de euro, printr-un intermediar, ca să mă arbitreze corect", spunea Becali într-o emisiune tv.
Surprinzător pentru mulţi specialişti, la sfârşitul anului 2006, Comisia Centrală a Arbitrilor l-a desemnat pe Sorin Corpodean "cel mai bun arbitru al anului".
De partea cealaltă, venerabilul Nicolae Rainea a condus cinci meciuri la turneul final al Cupei Mondiale (unul în 1974, două în 1978 şi două la ediţia din 1982) reuşind să arbitreze şase campioane mondiale: Argentina, Brazilia, Uruguay, Germania, Anglia şi Italia. De asemenea, Rainea a condus finala Cupei Campionilor Europeni din 1983, dintre Hamburg – Juventus (scor 1-0), precum şi finala Campionatului European din 1980, RFG – Belgia (scor 2-1).
(Material realizat de Ionel Drăguşin, ionel.dragusin@mediafax.ro)


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

