Corriere dello Sport: Lazio insistă pentru Moţi
Cotidianul Corriere dello Sport a scris, luni, că gruparea italiană Lazio Roma, la care este legitimat Ştefan Radu, insistă pentru transferul fundaşului echipei Dinamo Bucureşti, Cosmin Moţi.
Corriere dello Sport: Lazio insistă pentru Moţi (Imagine: Mediafax Foto)
"Lazio i-a cedat pe Zauri şi Stendardo şi îşi doreşte neapărat un fundaş central. Românul Cosmin Moţi corespunde cerinţelor lazialilor, iar afacerea ar putea fi încheiată în această săptămână. Preşedintele Claudio Lotito este dispus să plătească 500.000 de euro pentru un împrumut pe şase luni al lui Moţi, iar dacă românul va convinge la iarnă ar urma să-l cumpere definitiv achitând încă 4,5 milioane de euro", scrie sursa citată, care notează că Lazio are un acord cu Ioan Becali, despre care spune că este impresarul jucătorului.
În cazul în care va ajunge la formaţia Lazio Roma, Moţi ar urma să îl reîntâlnească pe colegul său de la Dinamo, Ştefan Radu, achiziţionat definitiv de gruparea italiană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte să dezvăluie planul de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO