Prima pagină » Sport » Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federaţiei Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenţei de participare în competiţiile europene.
Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene
Rafael Hekman
23 mai 2024, 20:29, Sport

În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025.

Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin câştigarea ediţiei 2023-2024 a Cupei României, după ce a învins-o în finala de la Sibiu pe Oţelul Galaţi, la lovituri de departajare.