- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (17.02.2017, 06:05)
- Denis Şchiopu
Cosmin Contra, noul antrenor al echipei Dinamo: Sper să pot ajuta în acest moment dificil
Antrenorul Cosmin Contra, în vârstă de 41 de ani, a anunţat, joi, că a acceptat propunerea clubului Dinamo şi că a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu echipa din Ştefan cel Mare.

Cosmin Contra, noul antrenor al echipei Dinamo: Sper să pot ajuta în acest moment dificil
"Sper să mă descurc la fel de bine ca la Timişoara şi Ploieşti. N-au fost uşoare aceste discuţii, dar am ajuns la un numitor comun. Sper să pot ajuta în acest moment dificil pe Dinamo, să ne calificăm în play-off. Obiectivul principal e câştigarea meciului de luni", a declarat Cosmin Contra la Dolce Sport.
Noul antrenor al echipei Dinamo a vorbit şi despre ce vrea să obţină în acest mandat, dar şi despre relaţia cu managerul general Adrian Mutu.
"Obiectivele mi le impun eu, nu mi le impune clubul. Vreau să ne calificăm în play-off şi să terminăm cât mai sus în campionat. Mai putem câştiga şi Cupa Ligii sau Cupa României, dar primul meu gând este la meciul cu Botoşani. Fiecare trebuie să îşi facă treaba cât mai bine, amândoi vrem să ducem din nou Dinamo în cupele europene. Vom discuta, dar eu sunt cel care decide, eu iau deciziile. Amândoi ne dorim să facem lucrurile bine, să putem să avem rezultate bune. Eu am avut o discuţie cu domnul Negoiţă, mi-a propus un lucru şi uite că după aproape 24 de ore am reuşit să semnăm acest contract", a adăugat Contra.
Cosmin Contra a jucat la Dinamo între 1996 şi 1999. El a antrenat echipele Politehnica Timişoara, Fuenlabrada, Petrolul Ploieşti, Getafe, Guangzhou R&F şi Alcorcon.
Dinamo s-a despărţit, marţi, de antrenorul principal Ioan Andone, care şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă cu gruparea din Ştefan cel Mare.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta