Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, este „foarte puţin probabil” ca investigaţiile să continue, după ce anchetatorii au contactat conducerea clubului londonez, care s-a angajat să ia măsurile necesare. Staful echipei Chelsea a fost chestionat de poliţişti, însă nu şi Ashley Cole.
Tom Cowan, în vârstă de 21 de ani, a fost împuşcat accidental de Cole în data de 20 februarie, cu o puşcă cu aer comprimat adusă de fotbalist. Fotbalistul a dus arma în vestiar şi s-a jucat cu ea, fără a şti că este încărcată. Însă arma s-a descărcat în direcţia lui Cowan, aflat la cinci metri de Cole. Studentul, care a fost rănit uşor şi nu a avut nevoie de spitalizare, nu intenţionează să depună plângere împotriva jucătorului.
Ashley Cole a încălcat şi regulamentul clubului, conform căruia este interzis accesul cu arme la baza de pregătire a echipei.
Imediat după incident, presa engleză a notat că, în conformitate cu legea britanică, Cole riscă până la cinci ani de închisoare.