Costin Lazăr: Chiar dacă aş semna acum cu Rapid, nu aş putea să joc cu Dinamo

Mijlocaşul Costin Lazăr a declarat, joi, într-o emisiune televizată, că nu a semnat încă prelungirea contractului cu Rapid deoarece nu a acceptat condiţiile ce i s-au impus, mărturisind, totodată, că şi în cazul în care ar semna un nou acord nu ar fi capabil să joace în derbiul cu Dinamo.

Urmărește
7 afișări

"Eu am vrut un contract pe patru ani, ei mi-au dat unul pe trei ani. Eu le-am spus că sunt de acord şi cu o înţelegere pe trei ani, dar că vreau bani mai mulţi la semnătură. Nu este adevărat că mi-au oferit 900.000 de euro pentru trei ani, dacă era aşa, acum o semnam. Oricum, chiar dacă aş semna acum prelungirea, nu cred că aş fi fost în stare să joc cu Dinamo, din cauza lucrurilor care s-au spus în ultima vreme", a declarat Costin Lazăr la DigiSport.

Referitor la afirmaţiile făcute de antrenorul Marius Şumudică în conferinţa de presă de joi, Lazăr a precizat: "Prefer să nu-i răspund domnului Şumudică. Discuţia a pornit de la meciul cu Galaţi, că nu am fost cu capul la meci şi că am cerut schimbarea, dar eu am avut probleme medicale, mă durea piciorul. Eu am cerut să fac RMN-ul, să văd ce am la picior. Nu l-a cerut nici Marius Şumudică, nici medicul echipei. De câte ori am intrat pe teren, am dat totul pentru Rapid. Acum văd că se pune la îndoială onestitatea mea, dar dacă ne uităm în spate, nu cred că le-am dat motive. Cert este că eu am fost un pic reticient faţă de Rapid, pentru că eu ştiu că atunci când a venit o nouă conducere, Rapid a vrut să scape de mine, să mă dea la Dinamo la schimb cu alţi jucători. Eu chiar m-am supărat atunci".

Costin Lazăr a menţionat că, în această perioadă, a primit oferte de la alte echipe. "Au fost echipe care m-au ofertat, dar din ţară nu mă interesează nicio echipă. Au spus că am semnat cu Dinamo sau CFR doar ca să pună presiune pe mine şi să semnez. Nu vreau să spun mai multe, nu vreau să stric atmosfera în vestiar. Oricum, jucătorii sunt alături de mine, pentru că ştiu că trec prin momente grele. Eu pot să semnez cu Rapid chiar şi în ultima zi, dar trebuie să-mi convină condiţiile pentru că e viitorul meu în joc", a mai spus jucătorul.

Antrenorul Marius Şumudică a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că mijlocaşul Costin Lazăr nu va mai evolua la Rapid decât atunci când va semna prelungirea contractului cu gruparea giuleşteană, menţionând că are nevoie în teren "de un Lazăr cu capul limpede".

Căpitanul echipei Rapid, Costin Lazăr, nu a semnat prelungirea contractului cu gruparea giuleşteană, scadent în această vară.

Meciul Rapid - Dinamo va avea loc sâmbătă, de la ora 20.00, în etapa a XXI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici