Costin Lazăr: Odată cu această victorie sper să vină şi banii

Mijlocaşul Costin Lazăr a declarat, vineri, că speră ca odată cu succesul obţinut de FC Rapid, în deplasare, scor 2-1, cu Steaua, jucătorii giuleşteni să primească şi primele restante pe care clubul le are faţă de ei.

Urmărește
3 afișări

"Odată cu această victorie sper să vină şi banii. Domnul Copos de trei ani tot spune că pleacă. Eu mă bucur că am bătut pe Steaua, sunt trei puncte frumoase. Totuşi, îmi pare rău pentru Lăcătuş pentru că este un mit în Ghencea. Spadacio ar trebui să ne facă cinste pentru că l-am ajutat să înscrie aceste goluri", a spus mijlocaşul rapidist.

Autorul celor două goluri prin care Rapid a câştigat derbiul cu Steaua, Spadacio a declarat că este extrem de fericit de această victorie: "Sunt fericit pentru goluri şi pentru victorie. Era important să batem pe Steaua. O să le dau de băut colegilor, dar o să mă coste că sunt cam mulţi".

Mijlocaşul brazilian a făcut câteva referiri legate de declaraţiile preşedintelui LPF, Dumintru Dragomir, care a menţionat că formaţiile din Liga I trebuie să reconsidere tactica de transferuri a jucătorilor străini, deoarece altfel se strică fotbalul românesc. "Nu eu am cerut să vin în România, am fost transferat. Fotbaliştii străini ar trebui să fie aplaudaţi pentru ce au făcut în România", consideră Spadacio.

Portarul Elinton Andrade speră că odată cu această victorie să primească şi salariile restante pe care le are gruparea giuleşteană faţă de el. "Ce cuvânt este ăsta bani? Acum sper ca domul Copos să ne dea banii, pentru că acum am un copil şi am nevoie de bani pentru lapte praf", a punctat Andrade.

În replică, directorul tehnic al FC Rapid, Nicolae Manea, a ţinut să-i răspundă, în glumă, goalkeeperului lusitan: "Nu-i nimic dacă Andrade nu are bani, îi dăm noi lapte praf de la club".

Formaţia Rapid a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici