"Suntem încrezători pentru că în cupele europene oricând pot apărea surprize plăcute, mingea este rotundă şi mergem să ne jucăm până la capăt ultima şansă. Eu cred că Dinamo are potenţial să se califice, dar nu va fi foarte uşor, pentru că Slovan este o echipă destul de bună", a spus oficialul dinamovist.
Ganea a menţionat că Dinamo trebuie să fie foarte atentă să nu primească gol în partida de joi cu Slovan Liberec. "Ne trebuie patru goluri, meciul va fi foarte greu. În primul rând trebuie să fim atenţi să nu primim niciun gol, asta e cea mai mare problemă în cupele europene, şi apoi să încercăm să marcăm cât mai multe goluri. Noi nu mai avem nimic de pierdut şi de aceea vom încerca să profităm de această ultimă şansă. Sancţiunea dată de UEFA nu are nicio legătură cu meciul de mâine", a adăugat Ionel Ganea.
Echipa Dinamo a plecat, miercuri, în Cehia, în vederea partidei cu Slovan Liberec, programată, joi, de la ora 20.30, în cadrul manşei secunde a play-off-ului Ligii Europa.
FC Dinamo a fost sancţionată de Comisia de Disciplină şi Control a UEFA cu pierderea la masa verde, scor 0-3, a meciului cu Slovan Liberec din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, precum şi cu disputarea fără spectatori a următoarelor trei partide de pe teren propriu în cupele europene, pentru unul dintre aceste meciuri sancţiunea aplicându-se doar dacă dinamoviştii vor avea alte incidente într-o perioada de doi ani. De asemenea, Dinamo a fost amendată cu 50.000 de euro.
Meciul Dinamo – Slovan Liberec,din 20 august, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, scor 0-2, a fost întrerupt în minutul 88, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului.