- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (17.07.2012, 16:30)
- Traian Terzian ,
Craiova poate avea două echipe în Liga a II-a: Universitatea şi o formaţie susţinută de primărie
Comitetul de Urgenţă al FRF a pus în aplicare, marţi, decizia Curţii de Apel Bucureşti, a dispus suspendarea măsurii excluderii provizorii a S.C. Fotbal Club U Craiova SA şi a reintegrat clubul din Bănie în Liga a II-a şi totodată a invitat primăria să înscrie o echipă în L2, conform deciziei AG.
Urmărește
157 afișări
Craiova poate avea două echipe în Liga a II-a: Universitatea şi o formaţie susţinută de primărie (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)
Decizia este semnată de preşedintele FRF, Mircea Sandu, de primul vicepreşedinte Dumitru Dragomir şi de cel de-al doilea vicepreşedinte Octavian Goga.
Redăm integral comunicatul FRF cu privire la reprimirea Universităţii Craiova în Liga a II-a:
"Conform art.36 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de Urgenţă:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
1. Ia act de:
a) conţinutul Certificatului de grefă emis de Curtea de Apel Bucureşti ă Grefa Secţiei a VIII-a Contencios Administrativ, prin care se face cunoscut că, prin sentinţa civilă 4230/25.06.2012, s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. Fotbal Club U Craiova SA şi s-a dispus suspendarea măsurii excluderii provizorii a reclamantei S.C. Fotbal Club U Craiova SA, stabilită prin pct.3 din Hotărârea Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal nr.6 din 20 iulie 2011;
b) faptul că, deşi nu este de acord cu soluţia şi a atacat cu recurs Sentinţa 4230/25.06.2012, Federaţia Română de Fotbal este ţinută să pună în aplicare soluţia dată de Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind executorie de drept în privinţa suspendării. Constată că, prin efectul hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, S.C. Fotbal Club U Craiova SA este reintegrată în Liga a 2-a, ediţia 2012/2013, cu respectarea celorlalte dispoziţii statutare şi regulamentare. În funcţie de decizia ce va fi dată în recurs, FRF urmează să procedeze corespunzător pentru aplicarea întocmai a acesteia.
2. Ia act de împrejurarea că multe cluburi din Liga a 2-a şi Liga a 3-a nu au depus cererile oficiale de înscriere în competiţie în termenul prevăzut de art.39.1 lit.k din ROAF şi dispune prorogarea acestui termen până la 30 iulie 2012.
Secretariatul general şi direcţiile din cadrul FRF vor pune în aplicare prezenta Decizie".
Federaţia Română de Fotbal a înştiinţat S.C. Fotbal Club U Craiova SA de punerea în aplicare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi dereintegrarea echipei în Liga a II-a.
De asemenea, FRF a trimis o scrisoare primarului Municipiului Craiova, Lia-Olguţa Vasilescu, în care edilul este informat că mai poate înscrie o echipă în liga secundă şi că termenul pentru a face acest lucru este 30 iulie. Redăm integral scrisoarea semnată de Mircea Sandu şi trimisă către primarul Craiovei:
"Stimată doamnă Primar, Prin prezenta dorim să vă aducem la cunoştinţă că Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal din data de 14 mai 2012 a hotărât să ofere un loc în Liga a 2-a oraşului Craiova.
În măsura în care instituţia pe care o reprezentaţi este de acord cu hotărârea, vă informăm că, pentru a participa în competiţiile organizate de FRF, un club trebuie să fie afiliat la FRF, conform art.10 - 13 din Statutul FRF şi, totodată, să îndeplinească toate celelalte condiţii prevăzute de art.39.1 lit.b) - k) din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice.
Vă rugăm să luaţi act şi de faptul că, potrivit Deciziei Comitetului de Urgenţă din data de 17.07.2012, termenul pentru înscrierea oficială a cluburilor în competiţie şi pentru depunerea documentelor regulamentare a fost prorogat până la data de 30.07.2012".
La 25 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 20 iulie 2011. FRF poate contesta această sentinţă, dar trebuie să reînscrie imediat echipa în campionat.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe