Cristi Dulca a anunțat lista jucătorilor convocați la naționala U21 pentru meciul cu Țara Galilor

Cristian Dulca, selecționerul reprezentativei de tineret a României, a anunțat lista celor 18 jucători convocați pentru partida de marți, 29 martie, de la Mediaș, contra naționalei de tineret a Țării Galilor, în preliminariile EURO 2017, anunță site-ul FRF.

Urmărește
8 afișări

FC Voluntari și Dinamo București dau cei mai mulți jucători la naționala de tineret, câte trei, în timp ce echipa lui Gheorge Hagi, FC Viitorul, a trimis la lot doar doi fotbaliști. Tinerii tricolori vor face deplasarea la Mediaș în data de 26 martie.

Lista fotbaliștilor convocați:

Portari: Valentin Cojocaru (FC Steaua București), Relu Stoian (ACS Berceni).

Fundași: Robert Hodorogea (FC Viitorul), George Miron (FC Botoșani), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Deian Boldor (Virtus Lanciano), Bogdan Țâru (FC Voluntari), Vlad Olteanu (Dinamo).

Mijlocași: Ovidiu Popescu (ACS Poli Timișoara), Alexandru Păun (CFR Cluj), Răzvan Marin (FC Viitorul), Dorin Rotariu (Dinamo), Claudiu Bumba (Hapoel Tel Aviv), Iulian Cristea (Gaz Metan Mediaș), Alexandru Ioniță (Astra Giurgiu).

Atacanți: George Pușcaș (FC Bari), Alexandru Tudorie (FC Voluntari), Mihai Voduț (FC Voluntari).

România se află pe locul doi al grupei de calificare la Campionatul European de Tineret din 2017, cu 10 puncte, la egalitate cu Danemarca și la un singur punct de liderul grupei, Țara Galilor, națională pe care urmează să o întâlnească. Câștigătoarea grupei se va califica direct la turneul final, iar cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici