Directorul general adjunct al clubului Paris Saint Germain, audiat de justiţia italiană

Publicat: 18 11. 2011, 19:07
Actualizat: 06 11. 2012, 23:42

„Noi doar am semnat un contract de achiziţionare a jucătorului Javier Pastore. Dacă apoi au existat schimburi de bani, noi nu ştim nimic despre asta. În Franţa, noi lucrăm doar cu grupările de fotbal şi PSG a ajuns la un acord direct cu clubul Palermo”, a spus Boindrieux.

Preşedintele clubului Palermo, Maurizio Zamparini, îl acuză pe agentul lui Pastore, Marcelo Simonian, că şi-a însuşit jumătate din suma de 42 de milioane de euro plătită de francezi pentru achiziţionarea jucătorului argentinian, şi nu 17 milioane de euro, aşa cum prevedea contractul.

Directorul sportiv al clubului Paris Saint Germain, Leonardo, audiat la sfârşitul lunii octombrie, la fel ca şi jucătorul, a dat asigurări că nu există probleme în ceea ce priveşte gruparea franceză.

Pastore s-a transferat în această vară, el semnând cu PSG un contract pe cinci ani.