Cristian Chivu, fotbalistul anului la Gala Fotbalului Românesc. Vezi aici care sunt ceilalţi câştigători

Jucătorul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a fost desemnat, luni, fotbalistul anului 2010 la cea de-a XIV-a ediţie a Galei Fotbalului Românesc, ce s-a desfăşurat la Crystal Palace Ballroom.

Urmărește
103 afișări
Imaginea articolului Cristian Chivu, fotbalistul anului la Gala Fotbalului Românesc. Vezi aici care sunt ceilalţi câştigători

Cristian Chivu, fotbalistul anului la Gala Fotbalului Românesc. Vezi aici care sunt ceilalţi câştigători (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cristian Chivu a câştigat în acest an Cupa şi campionatul Italiei, precum şi Liga Campionilor.

La categoria fotbalistul anului au mai fost nominalizaţi Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion) şi Ştefan Radu (Lazio Roma).

Antrenorul anului 2010 a fost desemnat Dan Petrescu. Au mai fost nominalizaţi: Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi) şi Cristian Pustai (Gaz Metan Mediaş).

Investitorul anului 2010 a fost desemnat Adrian Porumboiu (FC Vaslui). Au mai fost nominalizaţi Marian Iancu (FC Timişoara) şi Arpad Paszkany (CFR Cluj).

Conducătorul anului 2010 este Marius Stan (Oţelul Galaţi). Au mai fost nominalizaţi Ioan Horoba (Gaz Metan Mediaş) şi Gheorghe Chivorchian (FC Timişoara).

Arbitrul anului 2010 este Cristian Balaj, care i-a devansat pe Alexandru Deaconu şi Marius Avram.

Premiul pentru cel mai bun atacant al anului l-a primit Junior Moraes (Gloria Bistriţa). Au mai fost nominalizaţi Lacina Traore (CFR Cluj) şi Bogdan Stancu (Steaua).

Premiul pentru mijlocaşul anului 2010 l-a primit Gabriel Paraschiv (Oţelul Galaţi). Au mai fost nominalizaţi Gabriel Torje (Dinamo) şi Dan Alexa (FC Timişoara).

Premiul pentru cel mai bun apărător al anului i-a revenit lui Paul Papp (FC Vaslui). Au mai fost nominalizaţi Vasile Maftei (Unirea Urziceni) şi Sergiu Costin (Oţelul Galaţi).

Premiul pentru portarul anului 2010 i-a revenit lui Costel Pantilimon (FC Timişoara), iar nominalizaţi au mai fost Ciprian Tătăruşanu (Steaua) şi Duşan Kuciak (FC Vaslui).

Premiul pentru cel mai bun stranier al anului a fost împărţit de Wesley Lopez (FC Vaslui) şi Eric de Oliveira (Gaz Metan Mediaş). A mai fost nominalizat Pantelis Kapetanos (Steaua).

Premiul pentru revelaţia anului 2010 i-a revenit lui Cornel Râpă (Oţelul Galaţi). Au mai fost nominalizaţi Florin Gardoş (Steaua) şi Alexandru Chipciu (FC Braşov).

Premiul pentru ascensiunea anului în arbitraj l-a primit Robert Dumitru.

Golgheterul anului este Andrei Cristea.

Cea mai bună jucătoare de fotbal în 2010 a fost Cosmina Duşa.

Cel mai bun jucător de fotbal în sală în 2010 a fost Cosmin Gherman.

Premiul pentru cea mai bună relaţie cu mass-media: Ionel Culina (Dinamo).

Premiul pentru cel mai spectaculos come-back: Florentin Petre.

Premiul pentru cea mai frumoasă galerie: Universitatea Craiova.

Trofeul Fair Play - Constantin Leonard alias "Lupul Singuratic" (suporter al echipei Unirea Urziceni).

Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate în arbitraj: Marian Salomir.

Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate de conducător: Valentin Alexandru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici