Cristian Chivu nu a fost inclus pe lista UEFA pentru meciurile din Liga Europa

Publicat: 04 09. 2012, 11:33
Actualizat: 07 04. 2020, 18:32

Stramaccioni şi-a motivat decizia prin faptul că jucătorul român este accidentat. De pe lista UEFA a milanezilor lipsesc tot din cauza accidentărilor Dejan Stankovici, Ricardo Alvarez şi McDonald Mariga, informează site-ul sky.it.

În schimb, fundaşul formaţiei Lazio Roma, Ştefan Radu, a fost inclus pe lista UEFA pentru partidele din grupele Ligii Europa.

Internazionale Milano face parte din grupa H a Ligii Europa, alături de echipele Rubin Kazan (Rusia), Partizan Belgrad (Serbia) şi Neftci Baku (Azerbaidjan).

Lazio Roma va evolua în grupa J a Ligii Europa, alături de formaţiile Tottenham Hotspur (Anglia), Panathinaikos Atena (Grecia) şi Maribor (Slovenia).