- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (25.05.2017, 06:00)
- Denis Şchiopu
Cristian Chivu, observator tehnic UEFA la finala Europa League: Este o nouă provocare, o nouă experienţă
Fostul internaţional român Cristian Chivu, în vârstă de 36 de ani, va fi observator tehnic din partea Uniunii Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) la finala Europa League, dintre Ajax Amsterdam şi Manchester United, programată miercuri, de la 21:45, la Stockholm, a anunţat forul continental.

Cristian Chivu, observator tehnic la finala Europa League: Este o nouă provocare, o nouă experienţă
"Pentru mine este o nouă provocare, o nouă experienţă. Am posibilitatea de a gândi într-un alt fel – ca jucător, de exemplu, antrenorul ne dădea toate informaţiile despre adversar. Acum, trebuie să mă concentrez la ambele echipe, iar acest lucru înseamnă că trebuie să urmăresc meciurile cu mare atenţie", a declarat Chivu pentru site-ul uefa.com.
Finala va fi una specială pentru Chivu, care a jucat la Ajax între 1999 şi 2003 şi care a fost pregătit, în perioada 2008-2010, la Internazionale Milano de către Jose Mourinho, actualul tehnician al echipei Manchester United.
"Ca un fundaş puternic, Chivu a urcat înălţimi considerabile. În acest sezon, UEFA i-a oferit şansa de a-şi spori şi mai mult cunoştinţele sale despre joc, lucrând ca observator tehnic. Prima sa campanie în noul rol culminează cu ocuparea unui post de observator la finala de miercuri a UEFA Europa League, dintre Ajax şi Manchster United", scrie site-ul forului european.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Chivu le-a urmărit în acest sezon pe cele două finaliste ale Europa League şi se aşteaptă la un meci echilibrat.
"Este o performanţă fantastică pentru Ajax să ajungă din nou într-o finală. Este o echipă tânără şi toată lumea este foarte mândră. Această echipă joacă un fotbal superb. Manchester United are, de asemenea, jucători tineri, dar este o echipă experimentată, obişnuită cu astfel de ocazii. Va fi un joc frumos de urmărit, sunt sigur!", a adăugat Chivu.
În acest sezon, Chivu face parte dintr-o echipă de observatori tehnici ai UEFA şi lucrează alături de fostul manager scoţian Sir Alex Ferguson şi de antrenorii Mixu Paatelainen şi Thomas Schaaf, de directorul sportiv al Federaţiei Poloneze de Fotbal, Stefan Majewski, precum şi de fostul său coleg de la Inter, sârbul Dejan Stankovic, care îndeplineşte, de asemenea, rolul de consilier pentru dezvoltarea jocului la UEFA.
Observatorii tehnici identifică formulele şi tacticile echipelor, precum şi jucătorii-cheie şi punctele antrenorilor şi notează momentele interesante ale jocului. Ei oferă, de asemenea, detalii şi descrieri ale tuturor golurilor şi diverse alte faze importante.
La final, întregul grup alege omul meciului, înainte de a se reuni şi a analiza întregul sezon, precum şi pentru a alege echipa de 18 jucători a UEFA Europa League şi apoi cele mai frumoase 10 goluri. Rezultatele lor sunt publicate în raportul tehnic al UEFA pentru sezonul competiţional.
"Ca suporter, urmăreşti ceea ce face echipa pe care o susţii. Ca observator tehnic, trebuie să ţii cont ambele echipe. Observatorul are ocazia să vadă ceea ce gândeşte antrenorul, cum reacţionează la dificultăţile cu care echipa sa se poate confrunta în cursul partidei. Este cu adevărat interesant, pentru că încerc să potrivesc gândurile mele cu cele ale antrenorului, pentru a vedea dacă acesta gândeşte ca mine", a încheiat fostul căpitan al echipei naţionale a României.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe