Prima pagină » Sport » Cristina Bujin s-a calificat în finală la triplusalt la CE de atletism

Cristina Bujin s-a calificat în finală la triplusalt la CE de atletism

Sportiva Cristina Bujin s-a calificat direct, vineri, în finala probei de triplusalt a Campionatelor Europene de sală, de la Paris, cu o săritură de 14.12 metri, ce reprezintă cea mai bună performanţă a sezonului său.
04 mart. 2011, 11:12, Sport

Cristina Bujin a ratat prima încercare, dar a revenit în forţă cu cea de-a doua, reuşind 14.12 metri, cu care a urcat direct pe locul patru, obţinând nu doar calificarea directă în finala probei, ci şi cea mai bună performanţă a sezonului. Baremul de calificare directă în finală a fost de 14.10 metri, Cristina Bujin ocupând locul şapte în calificări.

Carmen Toma a debutat în concurs cu o săritură de 13.66 metri, ratându-le pe următoarele două şi, implicit, calificarea în finală.

Rusoaica Natalia Kutyakova a obţinut cea mai bună performanţă a calificărilor, 14.44 metri.

În concursurile de vineri vor mai intra Bianca Răzor (400 metri), Adrian Vasile (săritură în lungime), Mihaela Nunu, Mirela Lavric şi Cristian Vorovenci (toţi la 800 metri), Ancuţa Bobocel (1500 metri) şi Marian Oprea (triplusalt).

La CE de sală de la Paris, România este reprezentată de o delegaţie formată din 16 sportivi. Obiectivul trasat de FR Atletism este de obţinere a unei medalii, plus clasarea altor doi-trei sportivi în primele opt locuri.