Cristian Săpunaru: Timp de 75 de minute am făcut un meci bun

Cristian Săpunaru, fundaşul echipei naţionale a României, a declarat la finalul partidei cu Danemarca, terminată la egalitate, scor 0-0, în preliminariile Campionatului Mondial, că danezii au fost mai buni doar în ultimul sfert de oră, graţie forţei superioare.

Urmărește
4 afișări

"Am avut nişte ocazii şi puteam să înscriem. Nu a fost să fie şi este păcat. Ultimele 15 minute ne-au dominat pentru că erau mai puternici, însă 75 de minute am făcut un meci bun. Au avut mai ocazii în finalul partidei, însă până atunci, cred că am jucat bine. Vom lupta până în ultima secundă pentru calificare, atât timp cât mai există şanse. A fost un egal pentru Danemarca", a declarat Cristian Săpunaru la TVR 1.

În urma acestui rezultat, naţionala României ocupă locul patru în grupa E, cu 6 puncte acumulate după cinci meciuri, în timp ce Danemarca este pe ultima treaptă a podiumului, la egalitate cu Muntenegru, cu câte şapte puncte.

Lider în clasament este Polonia, cu 13 puncte, după victoria cu 2-1 din Muntenegru. În următoarea partidă, România va juca, în deplasare, cu Polonia, în timp ce Danemarca va evolua în Kazakhstan, pe 10 iunie 2017.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici