Cristiano Bergodi, despre meciul cu Gaz Metan: În repriza a doua n-am jucat deloc, a fost greu

Publicat: 23 05. 2019, 23:20
Actualizat: 23 05. 2020, 05:32

FC Voluntari are 27 de puncte şi este pe locul cinci.

„În repriza a doua n-am jucat deloc, sincer. În prima repriză am jucat bine, am avut ocazii, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Probabil totul s-a terminat când au primit penalty, la 2-0, ne-a omorât. A fost un meci greu, este o echipă foarte bună. Împreună cu Dinamo, sunt echipe foarte bune care vor câştiga play-out-ul.

Băieţii au făcut o muncă bună, sperăm să se poată termina bine (n.red. – play-out-ul), dar trebuie să ne gândim de unde am plecat. Oamenii uită că echipa era pe ultimul loc”, a spus antrenorul italian Cristiano Bergodi, la Digi Sport, care a fost întrebat ce va face în sezonul următor:

„Viitorul arată că sunt antrenorul Voluntariului până la meciul cu Dinamo. După, vom vedea, nu doresc să vorbesc despre acest subiect. Nu cred că interesează pe nimeni unde se duce Bergodi”.

Clasament play-out

Gaz Metan Mediaş – 42 de puncte

Dinamo – 42 de puncte

FC Botoşani – 38 de puncte

Poli Iaşi – 31 de puncte

FC Voluntari – 27 de puncte

Dunărea Călăraşi – 25 de puncte

Hermannstadt – 24 de puncte

Concordia Chiajna – 16 de puncte