Cristiano Ronaldo a anunţat că rămâne la Manchester United
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, dorit de la Real Madrid, a anunţat, într-un interviu acordat cotidianului Publico, că va rămâne la Manchester United în sezonul viitor.
Cristiano Ronaldo a anunţat că rămâne la Manchester United (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Alex Ferguson a ascultat argumentele mele, eu le-am ascultat pe ale lui şi am convenit că este cel mai bine să continui. Astfel pot confirma că sezonul viitor voi juca pentru Manchester. Vreau să joc la Manchester din toată inima. Vreau să lupt şi să onorez acest tricou cu angajamentul şi devotamenlul pe care le-am manifestat mereu", a declarat Ronaldo, aflat sub contract până în 2012.
Ronaldo s-a recunoscut vinovat de discuţiile dintre Real şi Manchester. "Eu mi-am manifestat public dorinţa de a merge la Real Madrid. Am sfârşit prin a fi, chiar şi involuntar, responsabil de fricţiunile dintre cele două cluburi. Ştiam că Real Madrid vrea să mă transfere. Şi se pare că a făcut o propunere foarte bună pentru Manchester. Dorinţa mea a fost, ceva timp, ca Manchester să accepte să mă transfer la Real. A spune contrariul ar însemna să înşel oamenii şi propria mea conştiinţă", a afirmat Ronaldo.
Managerul grupării Manchester, Alex Ferguson, s-a declarat extrem de încântat de interviul lui Ronaldo. "Îl vom primi cu braţele deschise Suporterii trebuie să înţeleasgă că este dificil pentru un tânăr să reziste în faţa atâtor bani, mai ales că este originar din Madeira şi trebuie să se ocupe de familia lui (după decesul prematur al tatălui său)", a spus Ferguson.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO