Cristiano Ronaldo a fost primit la Madrid de un stadion plin

Internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo a fost salutat, luni seară, pe stadionul Santiago Bernabeu, de 80.000 de spectatori entuziaşti (record pentru o prezentare a unui jucător), şi a primit tricoul cu numărul 9 de la noul său club, Real Madrid.

Urmărește
128 afișări
Imaginea articolului Cristiano Ronaldo a fost primit la Madrid de un stadion plin

Cristiano Ronaldo a fost primit la Madrid de un stadion plin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Celebra arenă a fost plină pentru a-l primi pe Ronaldo, cel mai scump fotbalist din istorie, transferat de la Manchester United în schimbul a 93 de milioane de euro. Lusitanul a promis în faţa asistenţei că va face totul pentru a câştiga Liga Campionilor. "Sunt foarte fericit să fiu aici şi să îmi îndeplinesc visul din copilărie, acela de a juca la Real Madrid. Avem posibilitatea de a câştiga Liga Campionilor şi eu voi da tot ce am mai bun pentru asta", a răspuns Ronaldo, emoţionat şi surâzător.

Portughezul a mai precizat că preferă să joace extremă, însă nu ar fi nicio problemă dacă antrenorul Manuel Pellegrini îi va cere să joace în centrul ofensivei madrilene.

Florentino Perez, preşedintele clubului Real, care încearcă să creeze o nouă echipă "galactică", i-a urat bun venit lui Ronaldo, cum făcuse şi cu o săptămână mai devreme la prezentarea brazilianului Kaka, transferat de la AC Milan pentru 65 de milioane de euro şi aplaudat de 50.000 de fani spanioli.

Perez, încadrat de fostele glorii Eusebio şi Alfredo Di Stefano, a lăudat profesionalismul şi talentul lui Ronaldo, jucător pe care îl consideră capabil de a urca formaţia madrilenă în vârful fotbalului mondial.

Cei 80.000 de spectatori care au ţinut să asiste la prezentarea lui Ronaldo au dus la depăşirea recordului deţinut de sosirea argentinianului Diego Maradona, în anul 1984, la Napoli, unde au asistat 75.000 de fani.

Ronaldo a semnat cu Real Madrid un contract valabil şase ani, cu un salariu anual brut de 13 milioane de euro, conform presei spaniole, şi a preluat tricoul cu numărul nouă, de la argentinianul Javier Saviola, transferat la Benfica Lisabona.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici