Cristiano Ronaldo are o nouă cucerire - Miss Zamorra 2002

În timp ce italianca Raffaela Fico presupune că are o relaţie cu internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo, acesta se mândreşte cu o nouă "cucerire", Marisa Gomez-Sandoval, fostă Miss Zamora (în 2002), conform presei portugheze, citată de publicaţia spaniolă Sport.

Urmărește
119 afișări
Imaginea articolului Cristiano Ronaldo are o nouă cucerire - Miss Zamorra 2002

Cristiano Ronaldo are o nouă cucerire - Miss Zamorra 2002 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Marisa are 26 de ani şi este cunoscută datorită concursului de televiziune al postului Tele 5, "Femei şi bărbaţi şi viceversa".

Noua iubită a lui Cristiano Ronaldo este fotomodel, actriţă şi licenţiată în resurse umane. Presa portugheză afirmă că fotbalistul a cedat repede farmecelor ei şi că relaţia dintre cei doi este "fierbinte", deşi, în majoritatea timpului, pe cei doi îi desparte o distanţă lungă.

Marisa locuieşte acum la Budapesta şi este nevoită să zboare la Madrid pentru a se vedea cu Ronaldo. Între timp, Raffaela Fico este foarte ocupată cu realizarea unei emisiuni de televiziune în Italia şi nu are timp să se deplaseze în capitala Spaniei.

Proaspăta "cucerire" a fotbalistului de la Real Madrid a declarat într-un interviu că îi plac marea şi dansul, iar baza unei relaţii este încrederea.

"Încrederea e vitală. Pe de altă parte, prefer să controlez relaţia în care sunt implicată. Nu mă deranjează dacă am parte şi de surprize, atunci când este vorba despre surprize plăcute", a spus iberica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici