"Sâmbătă, 09.08 a.c, începând cu ora 21.45, pe Stadionul «Victor (?!) Stănescu» se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele F.C. RAPID Bucureşti şi CFR Cluj, din cadrul Ligii I", ne precizează într-un comunicat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, adăugând ca va trimite la acest meci 300 de jandarmi să asigure ordinea.
Apoi, urmează comunicatul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti: "În data de 09 august 2008, începând cu ora 21.45, în Bucureşti, pe Stadionul Complexului Sportiv DINAMO, se va desfăşura partida oficială de fotbal dintre echipele F.C. RAPID BUCUREŞTI – C.F.R. CLUJ , meci din cadrul etapei a III-a a Campionatului Naţional de Fotbal LIGA I FRUTTI FRESH (?!), ediţia 2008 – 2009", adăugând ca 261 de lucrători ai acestei instituţii vor fi angrenaţi la această acţiune.
E bine, putem sta liniştiţi, nu vor exista incidente, deoarece cele doua "Direcţii Generale", de Poliţie, respectiv de Jandarmi, vor asigura liniştea pe stadion. Dar nu ne e clar pe care stadion. S-ar răsuci în mormânt nea Tinel dacă ar afla cum i s-a pocit numele de către jandarmi, iar fanii giuleşteni cred că s-ar sinucide în masă decât să meargă în "Groapă" să vadă un meci de acasă al echipei favorite. Dar tot e bine, cele doua instituţii au nimerit atât ziua meciului, cât şi numele echipelor. Bravos!
Nene Iancule, unde s-o juca pana la urmă meciul, pe Pacienţii sau Sapienţii 11 bis?
(Comentariu realizat de Romeo Chiriac, [email protected])