Prima pagină » Sport » Cristiano Ronaldo vrea să rămână la Real Madrid până la finalul contractului

Cristiano Ronaldo vrea să rămână la Real Madrid până la finalul contractului

Atacantul portughez al formaţiei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a declarat, luni, într-un interviu acordat site-ului fifa.com, că vrea să rămână la Real Madrid până la finalul contractului, în iunie 2015.
Cristiano Ronaldo vrea să rămână la Real Madrid până la finalul contractului
Luminita Turcu
14 ian. 2013, 15:06, Sport

„Ceea ce ştiu este că vreau să-mi onorez contractul cu Real Madrid. Nu ştiu ce se va întâmpla apoi”, a declarat Ronaldo.

Ronaldo a pus astfel capăt diverselor speculaţii şi zvonuri care îl anunţau la Paris Saint-Germain sau Manchester United.

Revenind la prima jumătate a sezonului, Ronaldo a recunoscut că Real Madrid nu a avut evoluţii foarte bune.

„Nu am început bine campionatul, este adevărat. Suntem într-o poziţie dificilă, dar în fotbal nimic nu este imposibil”, a declarat Ronaldo.

Ronaldo a subliniat că Liga Campionilor a devenit obiectivul prioritar pentru Real Madrid, care va întâlni în optimi fosta sa echipă, Manchester United.

„Nu va fi uşor, şanse sunt 50/50. Sunt foarte încrezător în şansele noastre”, a precizat jucătorul portughez.