„În proporţie de 99 la sută voi juca la Modena. Este o soluţie bună, mai ales că antrenor este Cristiano Bergodi care mă cunoaşte bine. M-au contactat mai multe echipe, dar Modena este prima mea alegere. Mai ales că are şi culorile naţionalei României (n.r. – galben-albastru)”, a spus Petre.
Ovidiu Petre a afirmat că mai întâi trebuie să-şi rezolve problemele cu clubul Al-Nasr: „Sunt onorat de interesul celor de la Modena şi cred că acest transfer se poate face. Deocamdată trebuie să mai aşteptăm, mai întâi trebuie să-mi rezolva probelemele cu Al-Nasr”.
Ovidiu Petre, în vârstă de 29 de ani, a jucat în cariera sa la formaţiile FC Naţional, Galatasaray Istanbul, FC Timişoara, Steaua Bucureşti şi Al-Nasr.