CFR a pierdut acasă cu AS Roma. Romanii s-au impus graţie unui autogol şi a unui penalty controversat
După o primă repriză în care s-au apărat şi au fost dominaţi de romani, CFR Cluj a început cum nu se putea mai prost repriza secundă: cu autogol. În minutul 49, o centrare în careu a lui Veretout s-a transformat în autogolul lui Debeljuh.
Roma conducea cu 1 la 0. Acelaşi Veretout avea să marcheze din nou dintr-un penalty obţinut în mod bizar. Arbitrul a acordat lovitura de pedeapsă, deşi pe reluare s-a văzut clar că intrarea lui Bălgrădean a fost la minge.
CFR Cluj încă păstrează şanele unei calificări în primăvara europeană, fiind pe locul 3 cu patru puncte. AS Roma este liderul grupei A, cu 10 puncte.
În celalalt meci al grupei, Young Boys Berna au învins cu 1 la 0 pe CSKA Sofia. Elveţienii ocupă poziţia a doua cu 7 puncte, în timp ce bulgarii sunt pe ultimul loc, cu un punct.