CS Mioveni, depunctată cu două puncte de FRF pentru datorii către un jucător
FRF a anunţat miercuri că echipa argeşeană a fost sancţionată în urma şedinţei Comisiei Tehnice, iar oficialii clubului au primit un termen-limită până pe 18 decembrie 2024 pentru a achita datoria către Burnea. În caz contrar, Mioveni riscă o nouă depunctare.
„Comisia a acordat termen în data de 18.12.2024, ora 15:00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plăţii faţă de creditorul Burnea Ionuţ Georgian pentru a evita în continuare depunctarea,” se precizează în comunicatul oficial al FRF.
Depunctarea lasă CS Mioveni cu doar şase puncte în clasamentul ligii, coborând echipa pe ultima poziţie (21), sub Câmpulung, care are şapte puncte.
Situaţia financiară dificilă a clubului a dus la pierderea unor jucători importanţi şi la o serie de şapte înfrângeri în ultimele opt partide oficiale. De asemenea, Mioveniul are interdicţie de a transfera sau legitima jucători până la rezolvarea datoriilor.