CS Otopeni, victorie în meciul doi al semifinalelor la baschet masculin
Echipa de baschet masculin CS Otopeni a egalat la general pe Elba Timişoara, 1-1, după ce a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 93-72 (43-47), în meciul doi din cele cinci programate în semifinalele Diviziei A.
CS Otopeni, victorie în meciul doi al semifinalelor la baschet masculin (Montaj foto)
Al doilea meci din semifinala dintre CS Otopeni şi Elba Timişoara, a fost echilibrat încă din debut. Gazdele au condus în primul sfert, dar bănăţenii au revenit înaintea primei pauze, 24-24, după care au şi preluat conducerea (26-31, min. 13). La pauza mare, CS Otopeni-Elba Timişoara, 43-47. Ilfovenii au revenit în sfertul trei, însă Elba a ripostat la rândul său, 52-52 (min. 26). CS Otopeni a părut să se desprindă în câştigătoare încă din primul minut al sfertului patru, 69-59, consolidându-şi diferenţa treptat (78-63, min. 35), în faţa unei formaţii timişorene care a abandonat lupta în ultimele minute.
Principalii marcatori ai partidei au fost Căpuşan 24 puncte şi Seals 22, pentru CS Otopeni, respectiv Păltinişanu şi Markovici, cu câte 15 puncte, pentru Elba.
În cealaltă semifinală, campioana CSU Ploieşti este condusă cu 2-0 la general, după ce a fost învinsă, tot duminică, în deplasare, de CSU Sibiu, cu scorul de 78-75 (38-48).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump reduce dramatic USAID: din 10.000 de angajaţi vor rămâne doar 294
-
Rubio vizitează Orientul Mijlociu după propunerea lui Trump ca SUA să preia controlul asupra Gaza
-
Războiul din Ucraina, ziua 1080. Kellogg sugerează că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri / Zelenski: Trump nu are un plan oficial de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei / Copiii ucraineni luaţi cu forţa din familiile lor au fost aduşi acasă / Putin recunoaşte că situaţia e „foarte dificilă” în Kursk, dar e „indiferent” la coridorul umanitar
În primul meci al semifinalelor, CSU Ploieşti-CSU Sibiu, scor 76-78, iar Elba Timişoara-CS Otopeni, scor 81-73.
În semifinale se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”, următoarele partide fiind programate la datele 7, 10 şi 13 mai.
Echipele câştigătoare vor disputa finala campionatului, în cinci meciuri, la datele 17, 20, 23, 26 şi 30 mai.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO