„E o mutare bună pentru toată lume, eu aşa văd situaţia. Cred că era momentul oportun pentru Culio să încerce o nouă provocare, mai ales că aici, la noi, a câştigat tot ce se putea. Pe mine m-a bucurat foarte mult că la conferinţa de presă oficială, în care a fost prezentat la Istanbul, a declarat că CFR Cluj e clubul căruia îi va rămâne dator şi clubul la care s-a lansat. Suma de transfer e de două milioane de euro, plătibili într-o singură tranşă. Sperăm să-i primim cât mai repede”, a spus Mureşan, care a precizat, la Sport.ro, că salariul anual al jucătorului va fi de 800.000 de euro.
Iuliu Mureşan a afirmat că mijlocaşul Viorel Nicoară a fost transferat de la Victoria Brăneşti pentru a suplini o eventuală plecare a lui Culio.
„Pe Nicoară l-am luat de la Victoria Brăneşti tocmai pentru a suplini eventuala plecare a lui Culio. E un jucător bun, talentat, pe care l-am urmărit de multă vreme şi în care avem mare încredere. În ceea ce priveşte venirile la CFR e posibil să aveţi mari surprize în următoarea perioadă”, a completat Mureşan.
Oficialul grupării clujene a menţionat că este posibil ca şi Traore să fie transferat în această perioadă.
„Pentru Traore discuţiile sunt din ce în ce mai serioase. Există cluburi importante care şi-au manifestat din ce în ce mai tare interesul pentru jucător. Vom şti mai multe în următoarea perioadă”, a adăugat Mureşan.
Juan Culio, în vârstă de 27 de ani, s-a transferat la CFR Cluj la începutul sezonului 2007/2008, când a fost achiziţionat de la gruparea chiliană La Serena. În cariera sa, Culio a mai evoluat la Flandria, Almagro, Independiente şi Racing Club.
Pentru CFR, Culio a evoluat în Liga I în 89 de partide, reuşind să înscrie trei goluri. Alături de campioana României, Culio a câştigat şapte trofee (două campionate, trei Cupe ale României şi două Supercupe). De asemenea, Culio a evoluat şi în două sezoane ale Ligii Campionilor, reuşind să înscrie trei goluri în 14 partide, precum şi într-un sezon al Ligii Europa.