CSM Bucureşti: Activitatea clubului nu va fi afectată de arestarea primarului Oprescu

Clubul aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, CSM Bucureşti, a remis un comunicat de presă în care precizează faptul că activitatea grupării sportive nu va fi afectată de arestarea primarului Sorin Oprescu pentru luare de mită.

Urmărește
249 afișări
Imaginea articolului CSM Bucureşti: Activitatea clubului nu va fi afectată de arestarea primarului Oprescu

CSM Bucureşti: Activitatea clubului nu va fi afectată de arestarea primarului Oprescu

"Dat fiind faptul că CSM Bucureşti este o instituţie publică aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, finanţată de Primăria Municipiului Bucureşti, evenimentele ultimelor zile aduc semne de întrebare asupra continuităţii şi stabilităţii clubului. Vă asigurăm pe această cale că aceste întâmplări nefericite nu vor afecta clubul, sportivii şi copiii înscrişi în acest proiect. Ar fi păcat să se întâmple ceva în acest sens, mai ales că în ultimul an am demonstrat că investiţiile în sportul bucureştean au meritat, iar Bucureştiul se poate mândri cu rezultatele obţinute", se arată în comunicatul semnat de directorul general al CSM Bucureşti, Constantin Căliman.

Oficialul grupării bucureştene îndeamnă la linişte şi echilibru pentru ca echipele de handbal să poată înregistra rezultate bune în competiţiile europene: "Consiliul General şi Primarul Sorin Oprescu au sprijinit crearea unui club sportiv puternic, iar strategia comună a fost cea de a deveni o pepinieră pentru sportul românesc, de a avea un număr cât mai mare de copii şi juniori şi de a obţine rezultate notabile în planul performanţei sportive. Nu avem nimic de ascuns, vrem doar să mergem pe drumul pe care ni l-am propus, mai ales că este un an competiţional dificil în handbal, cu jocuri în competiţii europene, atât la fete, cât şi la băieţi, iar noi ne aşteptăm la rezultate frumoase! Aşadar, avem nevoie de linişte şi echilibru, de sprijinul bucureştenilor prin fan support, atât în arenele sportive cât şi în afară lor şi dorim să ne bucurăm împreună pentru realizările noastre comune, iar presa ne poate susţine în acest demers!".

Clubul Sportiv Municipal Bucureşti a fost înfiinţat în anul 2007 de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar în ultimii doi ani a devenit o structura sportivă complexă, cuprinzând următoarele secţii sportive: atletism, baschet, handbal, motociclism, rugby, şah şi volei.

Din punct de vedere organizatoric, CSM Bucureşti are 4.917 sportivi din care 4.699 copii şi juniori, 78 tineret şi 140 seniori.

Clubul Sportiv Municipal Bucureşti va primi din fondul de rezervă al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) aproape un milion de euro pentru susţinerea financiară a echipei de handbal feminin, care are nevoie de aceşti bani în contextul participării în Liga Campionilor. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat la 1 septembrie alocarea sumei de 4,3 milioane de lei, adică aproximativ un milion de euro, din fondul de rezervă către CSM Bucureşti. Consilierii au votat susţinerea financiară a clubului sportiv la solicitarea expresă a primarului Sorin Oprescu.

Echipa CSM Bucureşti va evolua în grupa B a Ligii Campionilor, cu deţinătorea trofeului, Buducnost (Muntenegru), IK Sävehof (Suedia) şi MKS Lublin (Polonia). CSM Bucureşti are programat primul meci în data de 16 octombrie, pe teren propriu, cu MKS Lublin.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, pentru luare de mită, iar duminică noapte, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici