CSM Poli Iaşi – Dinamo Bucureşti, scor 3-1, în etapa a 21-a din Liga 1
Au marcat: Cristea 25′ – penalty, Ştefănescu 72′, Gheorghe 90+1′ / Nedelcearu 7′. În urma acestui rezultat, CSM Poli Iaşi se află pe locul 9 în clasament, cu 25 de puncte, iar Dinamo ocupă poziţia a cincea, cu 32 de puncte.
0-1: Nedelcearu a deschis scorul. Fundaşul alb-roşiilor a înscris din apropiere, după ce Grahovac reuşise să respingă mingea trimisă cu capul de Ceccarelli, în urma loviturii libere executate de Nistor.
1-1: Sebastian Colţescu a acordat penalty, după un duel între Oliva şi Bosoi. Andrei Cristea a transformat fără emoţii lovitura de pedeapsă, cu un şut pe colţul opus celui pe care a plonjat portarul.
2-1: Ştefănescu îi aduce pe moldoveni în avantaj, cu un şut frumos de la marginea careului, care a făcut inutil plonjonul lui Brănescu.
3-1: Penalty pentru CSM Poli, după faultul comis de Brănescu asupra noului intrat Moldovan. Vasile Gheorghe transformă fără probleme penalty-ul, cu un şut pe jos în stânga portarului.
Iaşi: Grahovac – Bosoi, Ov. Mihalache (cpt), Frăsinescu, Sato (Ţigănaşu 70′) – C. Ştefănescu, V. Gheorghe, Al. Creţu, Al. Ciucur – Bole (Mitic 46′), A. Cristea (Moldovan 88′).
Dinamo: Brănescu – Ceccarelli, Nedelcearu (cpt), Maric – Romera Navarro, Busuladzic, D. Nistor, M. Oliva – Hanca, D. Rotariu (Târcoveanu 78′), V. Lazăr (Popa 62′).
Cartonaşe galbene: Grahovac 88′ / Hanca 30′, Oliva 32′, Romera 63′.
Cartonaşe roşii: – / Busuladzic 63′.
Arbitri: Sebastian Colţescu, Daniel Mitruţi, Adrian Popescu (toţi din Craiova); rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Observatori: Cătălin Popa (Vaslui), Nicolae Marodin (Bucureşti).
Stadion: „Emil Alexandrescu”, Iaşi.