Culio: Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la Galatasaray

Fostul fotbalist al echipei CFR Cluj, Juan Culio, a declarat pentru ediţia pe luna martie a revistei Galatasaray că îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că a ajuns la formaţia turcă, unde se află la apogeul carierei sale, informează site-ul oficial al clubului din Istanbul.

Urmărește
4 afișări

"Discuţiile dintre CFR Cluj şi Galatasaray pentru mine au durat peste două luni. Eu am aşteptat cu emoţie concluzia. Fostul meu club, CFR Cluj, nu voia să mă vândă, dar până la urmă am fost transferat. Şi Hagi a avut un rol important în acest transfer. El a avut încredere în mine şi mi-a dat această şansă. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la Galatasaray. Pot să spun că am ajuns la apogeul carierei mele", a spus Culio.

Juan Culio a participat, luni seară, la o emisiune la postul Galatasaray TV, alături de coechipierii săi Juan Pablo Pino şi Milan Baros, cei trei afirmând că între ei nu a existat nicio problemă între ei după meciul din week-end cu Istanbul Buyukşehir Belediyespor, scor 1-3, după cum a susţinut presa. Mass-media turcă a notat că Baros şi Culio au avut un conflict în drum spre vestiar, iar fotbalistul ceh a avut şi un conflict cu Pino, la o zi după meci. "Nu am avut nicio problemă cu niciun coleg. Eram doar nervos. Culio a venit la mine şi mi-a spus să mă liniştesc. Avea dreptate. Nu am avut nicio problemă nici cu Culio nici cu Pino", a spus Baros.

Culio a precizat că este normal ca jucătorii să se enerveze după o înfrângere, dar nu a existat niciun conflict între el şi Baros. "După meci normal că şi eu şi Baros eram încordaţi. M-am dus la Baros şi i-am spus, ca să se liniştească: «Nu mai putem face nimic. Asta este, am pierdut». Nu am avut un conflict", a explicat argentinianul.

Echipa Galatasaray a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1, de Istanbul Buyukşehir Belediyespor, în etapa a XXIII-a a campionatului Turciei, înregistrând a 11-a înfrângere din acest sezon.

Galatasaray va întâlni, miercuri, pe teren propriu, echipa Gaziantepspor, în manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei Turciei. În tur, formaţia din Istanbul a fost învinsă la Gaziantep, cu scorul de 3-2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici