Prima pagină » Sport » Australian Open: Mâine intră pe teren şase tenismeni din România

Australian Open: Mâine intră pe teren şase tenismeni din România

În ziua a treia a turneului de Grand Slam de la Australian Open vor evolua şase sportivi români, dintre care doar Irina Begu va evolua la simplu. Numărul 26 WTA o va întâlni pe jucătoarea din Cehia, favorita numărul 8, Petra Kvitova, în jurul orei 08:00.
Australian Open: Mâine intră pe teren şase tenismeni din România
Departament Sport
15 ian. 2019, 19:46, Sport

La dublu feminin vor intra în competiţie perechea Irina Bara – Monica Niculescu împotriva echipei formate din Lara Arruabarrena – Parra Santonja, de la ora 04:00, în timp ce Ana Bogdan şi Anastasia Rodionova se vor duela cu perechea Barbora Krejcikova – Katerina Siniakova, în jurul orei 08:00.

Pe tabloul masculin, Marius Copil şi Horia Tecău vor evolua dublu, astfel:

Horia Tecău – Julien Rojer vs Marcelo Arevalo – Jamie Cerretani, în jurul orei 04:00

Marius Copil – Marton Fucsovics vs Luke Bambridge – Jonny O’Mara, în jurul orei 06:00.

Turneul Australian Open 2019 se desfăşoară în perioada 14-27 ianuarie.