„Sunt bucuros pentru victorie, deoarece ne menţine pe primul loc. Felicit echipa pentru dăruirea din joc. Am început mai slab, dar am recuperat pe parcurs. În partea a doua am reuşit să jucăm numai în jumătatea adversă şi am marcat şi două goluri. E foarte important să rămânem cu picioarele pe pământ şi să încercăm să avem continuitate. Atmosfera pe stadion a fost tristă. Ne dorim ca la meciul următor să vină suporterii la stadion, pentru că avem nevoie de ei. Vrem să-i dedicăm acestă victorie lui Cornel Dinu. După operaţia de nouă ore de ieri (n.r. – vineri) sigur îi facem o bucurie cu această victorie. Săptămâna viitoare vom merge cu toţii să-l vizităm. Ne dorim să-i facem o bucurie şi cu o calificare în grupele Ligii Europa”, a spus Ciobotariu.
Tehnicianul dinamovist a afirmat că unul dintre obiectivele echipei sale a fost acela de a nu primi gol. „Alexe e accidentat şi probabil luni sau marţi vom lua o hotărâre în aceea ce-l priveşte, pentru că a jucat cu dureri şi randamentul său nu a fost foarte bun. Pulhac va intra de luni în programul echipei. Dorel Stoica a avut o evoluţie bună, a intrat bine în joc, se vede că e un fotbalist cu experienţă. Important e că toată echipa a jucat bine, că atacanţii au un apetit bun şi că nu am primit gol până acum în campionat, dar trebuie să fim conştienţi că e abia începutul. Unul din obiectiele noastre era să nu primim goluri şi am reuşit”, a precizat Ciobotariu.
Echipa Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Dănciulescu ’47 şi M. Niculae ’71 din penalti.