Prima pagină » Sport » Jose Antonio Camacho este noul selecţioner al Chinei

Jose Antonio Camacho este noul selecţioner al Chinei

Spaniolul Jose Antonio Camacho, fost antrenor al naţionalei Spaniei şi al echipei Real Madrid, a devenit, duminică, selecţionerul Chinei, a anunţat Federaţia Chineză de Fotbal.
Jose Antonio Camacho este noul selecţioner al Chinei

„Deşi nivelul actual al fotbalului chinez nu este foarte ridicat, există un potenţial mare de dezvoltare”, a declarat tehnicianul.

Vicepreşedintele federaţiei chineze, Wei Dei, a afimat că Jose Antonio Camacho trebuie să asigure într-un mod activ pregătirea echipei naţionale pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Camacho, în vârstă de 56 de ani, îi succede în funcţie lui Gao Hongbo, care era selecţioner din mai 2009 şi nu a reuşit să califice naţionala chineză la Cupa Mondială din 2010. China a participat la un singur turneu final al Cupei Mondiale, în 2002.

Jose Antonio Camacho, care a calificat naţionala Spaniei la Campionatul European din 2000 şi la Cupa Mondială din 2002, a semnat un contract de trei ani, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc, duminică, la Beijing.

Camacho a fost demis, în februarie, de la Osasuna Pamplona, care se afla în acel moment pe o poziţie retrogradabilă în Spania, dar a încheiat sezonul pe locul 9. Tehnicianul a mai pregătit anterior echipele Rayo Vallecano (1992-1993), Espanol Barcelona (1994-1996, 1997-1998), FC Sevilla (1996-1997), Benfica Lisabona (2002-2004, 2007-2008) şi Real Madrid (2004).