De povestit nepoţilor. Împreună au 106 ani şi scriu în continuare istorie în Campionatul Naţional de Raliuri
Acum două zile, la Odorheiu Secuiesc, crainicul Raliului Harghitei anunţă ocupanţii podiumului final. Este prima etapă din sezonul 2023 în Campionatul Naţional de Raliuri Betano. După câştigătorii Sebastian Barbu şi Bogdan Iancu, anunţă: „Şi acum îi invităm pe podium pe Bogdan Marişca şi Sebastian Itu. Aplauze pentru cei doi!”
Este deja o frază care a devenit marcă înregistrată. Primul lor podium era în 1997, la Raliul Dacia. Adică acum 26 de ani. Prima oară când cei doi au concurat în campionat se întâmpla în 1994. „Nu am fost în acelaşi echipaj. Ne ştiam din liceu, împărţeam aceeaşi pasiune, dar cumva am avut un traseu diferit la început”, povesteşte Sebi Itu (53 de ani).
Marişca a devenit pilot pe maşina mamei sale, iar Itu a fost copilot, sperând ca ulterior să urce şi el la volan. „Cumva norocul a fost ca în 1997, când eu căutam un copilot, el să aştepte să îi fie pregătită maşina pentru a fi şi el pilot. I-am propus să mă ajute măcar câteva etape, până are el totul gata. De atunci au trecut 26 de ani (n.r. râde)”, vine şi replica lui Marişca (53 de ani).
De atunci au luat startul în peste 150 de etape de campionat naţional. Fiecare are un record de longevitate. Fiecare cu câte 30 de sezoane consecutive. Itu din postura de copilot, iar Marişca de pilot. „Când m-am apucat, mă gândeam că poate o să fac şi eu două etape, nu 30 de ani. Mă bucur să văd acest drum lung”, adaugă Marişca.
Formează şi cel mai în vârstă echipaj din campionat, dar asta nu le dă dureri de cap. „E mai bine pentru că nu concurăm cu presiune. Nu avem neapărat un obiectiv, acum am mers constant şi să ne bucurăm de raliu, iar la final a ieşit acest loc 2, din păcate profitând de abandonul lui Simone şi a lui Sergiu. Azi a ieşit bine, am reuşit să ţinem pasul cu tinerii, înseamnă că nu suntem aşa în vârstă, deşi la vară parcă ar trebui să mergem la Techirghiol (n.r. râd)”, spun la unison cei doi veterani.
Nici nu se gândesc la o retragere, dar în permanenţă sunt cu ochii pe noua generaţie, Simone Tempestini şi Norbert Maior fiind tinerii de top care s-au dezvoltat la Napoca Rally Academy în acest timp. „Nu ne-am pus niciodată întrebarea sau nu ne-a venit gândul să renunţăm, deşi evident că va trebui să o facem la un moment dat. Motorsportul are nevoie de tineri, iar noi sperăm să oferim o motivaţie celor din echipa noastră, dar şi celorlalţi care concurează”, adaugă aceştia.
Bogdan Marişca şi Sebastian Itu sunt gata să îşi îmbunătăţească recordul. La următoarea etapă, Raliul Argeşului, nu vor concura, dar povestea merge mai departe. Noi generaţii vor avea ocazia să îi urmărească în acţiune pe probele speciale de raliuri.