„Am discutat cu patronul Ioan Neculaie şi a fost o discuţie cu caracter pozitiv, acum rămâne să vedem dacă se vor face şi paşii necesari pe care eu i-am cerut. Sper să se rezolve lucrurile şi spre finalul lunii iunie să ne apucăm de treabă. Am cerut să fie întărit lotul cu 4-5 jucători de valoare, iar dacă ei vor fi aduşi atunci putem cu siguranţă să ne fixăm obiective de cupe europene, acesta fiind primul pas. Sunt conştient că ceea ce am cerut eu necesită o investiţie mai mare, dar numai aşa poţi atinge performanţa. Braşovul are capacitatea de a realiza multe cu această echipă, însă nu se poate dacă nu se va investi în lot. Fotbaliştii pe care eu i-am cerut sunt şi din străinătate, dar şi din Liga I. Chiar dacă nu am semnat un contract, cuvântul meu valorează mai mult decât orice semnătură şi dacă se vor îndeplini acele condiţii, nu se pune problema să nu semnez contractul. Vreau să fac performanţă la FC Braşov„, a spus Conceicao.
Tehnicianul portughez a precizat că nu a pus condiţii în ceea ce îl priveşte ci doar în legătură cu lotul. „Eu nu am cerut mai mulţi bani pentru mine. Nici măcar nu am discutat despre aşa ceva. Pe mine mă interesează să pot lucra în condiţii de a te atinge performanţele propuse şi abia apoi, după ce încep să lucrez mă gândesc şi la mine. Nu s-a pus problema ca eu să pun vreo condiţie personală„, a explicat el.
Antrenorul Antonio Conceicao are contract valabil cu FC Braşov până la 30 mai 2011 şi a declarat că va rămâne la Braşov dacă formaţia ardeleană va avea ca obiectiv cupele europene.
Patronul echipei, Ioan Neculaie, a declarat joi, după întâlnirea cu antrenorul Antonio Conceicao, că tehnicianul portughez va mai rămâne la conducerea formaţiei ardelene cel puţin un an şi că sezonul următor va avea ca obiectiv un loc de cupe europene.