Cupa Federaţiei: Niculescu a învins-o pe Marcinkevica, România s-a calificat în faza următoare
Jucătoarea Monica Niculescu, locul 54 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-3, pe sportiva Diana Marcinkevica (216 WTA), în al doilea meci al întâlnirii de la Budapesta dintre România şi Letonia, din Cupa Federaţiei, competiţie în care româncele au obţinut calificarea în faza următoare.
În prima confruntare, Irina-Camelia Begu, locul 147 WTA, s-a impus, cu scorul de 6-3, 6-3, în faţa Jelenei Ostapenko, numărul 705 WTA.
La dublu, perechea Darta-Elizabete Emulina/Jelena Ostapenko a abandonat în faţa cuplului Sorana Cîrstea/Simona Halep în primul set, la 3-2 pentru românce, astfel că România a câştigat întâlnirea cu scorul general de 3-0.
România a mai învins, miercuri, Ungaria, scor general 2-1, iar vineri s-a impus în faţa Marii Britanii, scor 2-1.
România a câştigat Grupa B a Zonei Euro-africane a Cupei Federaţiei, astfel că va juca, duminică, pentru accederea în play-off-ul Grupei Mondiale II. Adversara de duminică a României este Ucraina, câştigătoarea Grupei C.
România nu a mai ajuns în play-off-ul Grupei Mondiale II din anul 1999.