- Home
- Sport
- BUCURESTI, (16.07.2018, 15:54)
- Mihaela Măncilă
Cupa Mondială 2018 | Ionuţ Lupescu: Performaţa echipei Franţei din ultimii ani este, cu siguranţă, meritul lui Deschamps
Fostul internaţional român, Ionuţ Lupescu, a vorbit, în exclusivitate pentru ProSport, despre omul care a cucerit Cupa Mondială cu Franţa atât ca jucător, cât şi ca antrenor, Didier Deschamps.
Urmărește
123 afișări
Cupa Mondială 2018 | Ionuţ Lupescu: Performaţa echipei Franţei din ultimii ani este, cu siguranţă, meritul lui Deschamps
Lupescu a spus că Deschamps era ”sufletul echipei” în perioada în care evolua pentru prima reprezentativă a ”Cocoşului galic”, reuşind să implementeze spiritul său şi la echipa care, în prezent, este campioană mondială.
Fostul internaţional român a vorbit la superlativ despre selecţionerul Franţei, despre care a explicat cum a câştigat vestiarul plin de vedete care valorează sute de milioane de euro: ”Didier, în primul rând, a fost un foarte bun fotbalist, un mare fotbalist, care a avut succese, a câştigat cupe, campionate, Champions League. A transmis spiritul de a juca şi echipei lui, şi iată că a devenit selecţioner, a reuşit să ajungă în finală în 2016, să o câştige în 2018, jucătorii având acelaşi spirit pe care-l avea şi el. Îmi aduc aminte, când am pierdut cu Franţa la Bucureşti, 3-1, în 1995, Deschamps juca la mijlocul terenului, pe aceeaşi poziţie ca şi mine.
Era extrem de tenace şi îl vedeam cum trăgea toată echipa după el. Poate el nu a fost atât de atractiv pentru presă, dar era sufletul echipei franceze la vremea respectivă. De la meciul nostru, au câştigat în 1998 Campionatul Mondial, în 2000 Campionatul European, cu el căpitan de echipă. Echipa Franţei din ultimii ani este, cu siguranţă, meritul lui Didier care a reuşit să impună acest lucru”, a spus Lupescu pentru ProSport.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Franţa a câştigat Cupa Mondială pentru a doua oară în istorie, după finala câştigată împotriva Croaţiei, scor 4-2.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe