Cupa Mondială, câştigată pentru prima oară de o echipă europeană la un turneu în afara continentului
Pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale de fotbal, o naţională europeană a câştigat trofeul într-o ediţie desfăşurată în afara Europei, după ce finala ediţiei 2010, desfăşurată în Africa de Sud, a fost câştigată de Spania.
Cupa Mondială, câştigată pentru prima oară de o echipă europeană la un turneu în afara continentului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Spania a învins Olanda, scor 1-0, reuşind, pentru prima oară în istoria sa, să câştige trofeul.
Reprezentativele din Europa câştigaseră Cupa Mondială doar când organizatoare au fost tot ţări din Europa.
Astfel, Italia a câştigat trofeul când a organizat Cupa Mondială, în 1934, în Franţa-1938 şi Germania-2006. Naţionala Germaniei a cucerit trofeul în Elveţia-1954, în 1974, pe teren propriu şi în Italia - 1990. Anglia a terminat pe primul loc un turneu al Cupei Mondiale atunci când a organizat competiţia, în 1966, ca şi Franţa, în 1998.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Din cele 19 ediţii ale Cupei Mondiale, naţiuni din Europa au câştigat 10 ediţii, în timp ce celelalte nouă trofee au aparţinut echipelor din America de Sud.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO